Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a emis un ordin privind constatarea suspendării de drept a mandatului lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, ca urmare a dispunerii măsurii arestării preventive.

„Art. 1 Se constată suspendarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, al domnului Dumitru Buzatu, ca urmare a dispunerii măsurii arestării preventive în condiţiile Legii nr. 153 din 2010 privind Codul de procedură penală, începând cu data de 24.09.2023.
Art. 2 Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute la art 1.”, se arată în ordinul emis de Prefectura Vaslui.
Curtea de Apel Iași va judeca miercuri contestația formulată de Dumitru Buzatu față de decizia de arestare a Tribunalului Vaslui.
Conform unei hotărâri a CJ luată încă de la începutul mandatului, în 2020, Ciprian Trifan a fost desemnat ca vicepreședinte cu atribuțiuni de președinte, în locul lu Buzatu.
“Nu am crezut că, în timpul mandatului meu, va trebui să semnez un asemenea document dar, uite că se întâmplă”, a spus prefectul Onofrei, după semnarea documentelor.