Peste cinci mii de fermieri vasluieni au nevoie de ajutor după seceta din primăvară

Peste cinci mii de fermieri vaslui au depus cereri la Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui pentru a bebeficia de grantul acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în primăvara anului 2022 și au fost afectate de seceta pedologică din perioada martie – septembrie 2022.

20 iulie 2023 a fost termenul de depunere a cererilor schemei de ajutor pentru culturile agricole de primăvară calamitate de secetă, în județul nostru fiind afectate de secetă 80.820 de hectare de porumb, floarea-soarelui, livezi, viță de vie etc.

Dintre aceste suprafețe afectate cu porumb au fost 37.655 hectare; floarea-soarelui – 36.269 hectare; soia – 281 hectare; mazăre – 532 hectare; plante furajere – 5.627 hectare; alte culturi – 166 hectare; lucernă de câmp – 33 hectare; livezi – 171 hectare; viță de vie – 84 hectare; cartofi – 2 hectare.

Cererile cuprind datele de indentificare a fermelor agricole, valoarea aferentă grantului, suprafața cultivată etc.
„În prezent se întocmește situația centralizatoare cu beneficiarii eligibili și sumele aferente grantului care se acordă producătorilor agricoli”, a precizat Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.