Astfel sună acuzațiile pe care opoziția din Consiliul Județean (CJ) le repetă cu fiecare alocare financiară. De data asta, la ultima ședință, a fost vorba despre ajutoare financiare de urgență din fondul de rezervă aflat la dispoziția CJ Vaslui. Consilierii USR au acuzat că primesc „ajutoare” comune care cheltuie importun, pe scene și birotică, în vreme ce liberalii au cerut pentru Boțești și Tăcuta. Ca de fiecare dată, puterea a respins orice cerere.

O poveste veche și veșnică: puterea PSD alocă sume unor comune, opoziția acuză discriminarea altora, pe criterii politice. De această dată, în ultima ședință, Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea a III-a a bugetului local pe anul 2023. În cadrul rectificării, la capitolul „alte servicii publice generale”, consilierii județeni au votat transferul unor sume de bani către unitățile administrativ-teritoriale aflate în extremă dificultate. Astfel, din fondul de rezervă aflat la dispoziția CJ Vaslui s-au repartizat pentru comuna Epureni – 100.000 lei, comuna Perieni – 100.000 lei, comuna Muntenii de Jos – 100.000 lei și comuna Zăpodeni – 200.000 lei.
Consilierii liberali au introdus unele amendamente, care prevedeau alocarea unor sume și pentru comunele Boțești și Tăcuta. Liberalii au explicat că în ultimii opt ani comuna Tăcuta nu a primit fonduri de la CJ Vaslui, iar locuitorii din satele componente „au noroaie pe străzi pentru simplul fapt că au votat un primar liberal”.
Consilerii USR au acuzat că primes „ajutoare” comune care cheltuie bani pentru construcția de scene sau birotică, lucruri care nu se justifică pentru o primărie care are nevoie de ajutor financiar.
Ca de fiecare dată, Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a avut cam aceeași replică, explicând, la rândul său, că toate comunele don județ au fost ajutate financiar, de-a lungul timpului, în măsura posibilităților.
Supuse la vot, cele două amendamente formulate de liberali au fost respinse.
„Pe unii îi sprijiniți și pe alții nu. Noi am găsit sursele pentru a ajuta cele două comune de la celelalte UAT-uri aflate pe listă, deoarece aceste comune au mai primit bani anul acesta”, a spuns consilierul liberal Gheorghe Viziteu.