Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa cercetează un vasluian care a vrut să treacă frontiera la bordul unui microbiz cu remorcă, deși pe permisul său de conducere nu avea categoria „E” pentru asemenea vehicule.

Pe 10 mai, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un vasluian de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova, cu o masă totală maximă autorizată de 5.590 Kg.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.