Profesorii vasluieni se pregătesc de noi proteste

0

Sindicaliștii din învățământ amenință cu greva generală acuzând autoritățile nu au soluționat problemele din sistem. Ei anunță că declanșează seria de proteste premergătoare grevei generale, care ar urma să fie organizată în luna mai. Prima pichetare va avea loc astăzi, 2 martie, începând cu ora 14.30, în fața Prefecturii Iași, la protest fiind așteptați peste 500 de membri de sindicat afiliați la USLIP Iași.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a transmis că valul de proteste care urmează să aibă loc în sistemul de învățământ românesc e o consecință a nepăsării guvernanților, care nu au soluționat problemele angajaților din școli. Până acum, la nivel local încă nu a fost stabilită data pichetării prefecturilor, dar profesorii vasluieni, precum cei din întreaga țară se pregătesc de proteste.

„Angajații din educație ies, din nou, în stradă! Reamintim Executivului faptul că în lunile martie și aprilie vom picheta sediul Guvernului și sediile prefecturilor din mai multe județe ale țării, în luna mai ne pregătim de organizarea unui marș de protest în Capitală, iar pentru ultima decadă a lunii mai urmează să strângem semnături în vederea declanșării grevei generale”, se arată într-un comunicat transmis de federație.

Sindicaliștii cer de urgență Guvernului României să rezolve problema aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022. Se vrea creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar, adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998, și aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri. Sindicaliștii cer remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție. Printre altele, se dorește plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.