Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Luni, 22 august, la ora 18.30, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe sdrumul județean DJ 207H, în localitatea Chițoc, comuna Lipovăț, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Marți, 23 august, la ora 22.10, un echipaj al poliției de frontieră, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Fălciu, a oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 31 de ani, din comuna Fălciu.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost sesizat un echipaj al Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Poliției Orașului Murgeni, care a preluat bărbatul, la condus la sediul unității de poliție și l-a testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Adolescent de 18 ani, fără permis
Duminică, 21 august, la ora 18.25, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 241C, în localitatea Doagele, comuna Dragomirești, au depistat și oprit pentru control un autoturism înmatriculat provicoriu în județul Bacău, condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Colonești, județul Bacău. În autoturism, călătoreau în calitate de pasageri 2 minori de 17 ani, din comuna Dragomirești. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.










