Județul Vaslui, locul trei pe țară la numărul celor care primesc alocații pentru susținerea familiei

Cu 6.787 de beneficiari, județul Vaslui se află pe locul trei la nivel național la numărul celor care beneficiază de alocații pentru susținerea familiei, alături de alte județe din zona Moldovei, ca Bacău și Iași.

Cu cei 6.787 de benefiari înregistrați în luna mai a acestui an, județul Vaslui se află pe locul trei la nivel național ca număr, dintre cei 131.104 de beneficiari ai acestui acestui tip de ajutor social, cei mai mulţi fiind în alte judeţe ale Moldovei, cea mai săracă regiune a țării: Bacău – 8.122 și Suceava – 7.480. Cei mai puţini beneficiari erau în Bucureşti (199) şi în judeţele Ilfov (684) şi Timiş (890).
Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în luna mai 2021, au totalizat 23,902 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 182,32 lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Dacă Bucureștiul și județele din vestul țării au cei mai puțini beneficiari, acolo se înregistrează însă cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente): judeţele Timiş – 218,66 lei, Braşov – 213,54 lei, Ilfov – 206,06 lei, Bihor – 204,11 lei, Arad – 203,21 lei, Sălaj – 200,48 lei şi Bucureşti – 200,45 lei.
Acest timp de ajutor din partea statului a fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi se adresează familiilor care au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât pragul stabilit de lege. 

Familiile care au în întreținere copii de vârstă şcolară beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale, şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare.

Pentru familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat şi care nu frecventează o formă de învățământ, organizată în condiţiile legii, alocaţia se acordă cu condiţia prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi a dovezii eliberate de direcţiile de asistenţă socială, prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învătământ, prevazută de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.