Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, au probat activitatea infracţională a unui vasluian de 44 de ani, cercetat pentru efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație conform legii. Inițial, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior, fiind prezentat Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.
Vinerea trecută, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui și procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au efectuat 3 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Vaslui, la persoane bănuite de săvârşirea unor operațiuni ilegale cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație legală. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada martie – mai 2021, persoanele bănuite ar fi desfășurat activităţi de procurare, depozitare şi vânzare către consumatori de pe raza județului Vaslui a unor produse susceptibile a avea efecte psihoactive, din clasa cannabinoizilor sintetici. În urma percheziţiilor şi depistărilor efectuate, au fost ridicate diferite cantităţi de materie vegetală, un cântar electronic, un grinder și diverse sume de bani, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost folosite la desfășurarea activităților infracționale.
În cauză a fost reţinut pe o durată de 24 de ore un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Vaslui, ulterior, acesta fiind prezentat la Tribunalul Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia. De menționat că activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, iar acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a I.G.P.R.