Echipele de gimnastică ale CSS Bârlad, aur și argint la Campionatul Național

Cele două echipe de gimnaste în vârstă de 9, respectiv 10 ani, din cadrul CSS Bârlad au obținut medaliile de aur și argint la Campionatul Național al Junioarelor III, desfășurat la Ploiești. Totodată, Daria Cazacu a obținut medalia de bronz la sărituri.

Rezultate extraordinare obținute, în acest week-end, de micuțele gimnaste legitimate la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad și pregătite de antrenorii Sebastian Panaite, Paula Fotache, Liviu Iordache, Ana Maria Iordache și George Crupenschi. Junioarele III Nivel 1 (9 ani) și Junioarele III Nivel 2 (10 ani) s-au întors cu două medalii extrem de importante de la Ploiești, unde, între 19-22 mai, au participat la Campionatul Național de Gimnastică Artistică al Junioarelor III, pe echipe și individual.

Concret, la Nivel 1, echipa formată din gimnastele Ilona Balan (9 ani), Andra Bucătaru (9 ani), Daria Cazacu (10 ani) și Maria Căldăraru (10 ani) a obținut medalia de argint, respectiv titlul de vicecampioane naționale, urcând pe podium alături de CSM Onești (aur) și CSA Steaua București (bronz). Iar în concursul pe echipe al Nivelului 2, sportivele Daria Bîgu (10 ani), Maria Drestaru (10 ani), Georgiana Avram (10 ani) și Ariana Olaru (11 ani) au cucerit aurul și titlul național, urcând pe podium alături de echipele CSA Steaua București (argint) și CS Petrolul Ploiești (bronz).

În ceea ce privește concursul la individual compus, la Nivelul 1, cel mai aproape de podium s-au aflat Ilona Balan și Andra Bucătaru, care au terminat pe locul patru, respectiv șase dintr-un total de 43 de sportive. La Nivelul 2, unde la individual compus s-au organizat calificări pentru Campionatul Național din toamnă, Daria Bîgu s-a clasat pe locul doi.

Nu în ultimul rând, în finalele pe aparate organizate doar pentru gimnastele de Nivel 1, Daria Cazacu a obținut medalia de bronz la sărituri, în timp ce Ilona Balan a ieșit pe locul patru la sol. Finalele pe aparate pentru Nivelul 2 se vor desfășura la Campionatul Național din toamnă.

„Rezultatele obținute sunt foarte bune, mai ales în concursul pe echipe, așa că suntem foarte mulțumiți de ele. Se putea și mai bine în finalele pe aparate și la individual la Nivelul 1, însă copiii sunt mici și emoțiile au fost mari. Oricum, rezultatele lor au contribuit la medalia de argint obținută cu echipa și reprezintă roadele muncii depuse în ultimul an”, ne-a declarat antrenoarea Ana Maria Iordache.

Campionatul Național a fost organizat de Federația Română de Gimnastică și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Prahova și s-a desfășurat în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești. La competiție au luat parte gimnaste de la 15 cluburi, respectiv CSM Arad, SCM Bacău, CSS Bârlad, CS Dinamo, CSA Steaua, CSS Buzău, CSM Cluj, CS Farul Constanța, CSS Viitorul Cluj, LPS Cetate Deva, CSS 1 Constanța, CSS Focșani, CSM Onești, CS Petrolul Ploiești și CSS 1 Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.