De luni, Bârladul va avea viceprimar!

0

În sfârșit, după cinci luni de la scrutinul din 27 septembrie, Bârladul va avea un viceprimar. Acesta urmează să fie ales dintre cei 20 de consilieri locali din partea PNL, PSD, USR și ALDE, independentul neavând șanse la fotoliul de edil.

Dacă, în mandatul 2016-2020, primarul Bârladului Dumitru Boroș a condus orașul timp de opt luni fără a avea un viceprimar alături, iată că, în noul mandat, edilul șef își dorește un vice ceva mai repede. Astfel, după cinci luni de la alegerile locale din 27 septembrie 2020, Boroș a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează „alegerea viceprimarului municipiului Bârlad”, acesta urmând să fie dezbătut în cadrul ședinței ordinare din 26 februarie.

„Conform prevederilor art. 152 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarilor sau a consilierilor locali. Exercitarea votului se face pe bază de buletine de vot. Alegerea viceprimarului se realizează prin hotărâre a consiliului local. Avându-se în vedere cele precizate mai sus, propun consiliului local alegerea viceprimarului municipiului Bârlad, conform prevederilor legale”, se arată în referatul de aprobare al proiectului inițiat de primar.

Încă de la validarea scrutinului din toamnă, s-au dus negocieri pentru alegerea unui vice, până acum numele vehiculate fiind Ana-Maria Vintilă, consilier local USR, aflat la primul mandat, și Liviu Luca, consilier local PNL, aflat la al doilea mandat. Rămâne de văzut ce partid își va propulsa omul în funcția mult râvnită, știut fiind că, la Bârlad, Consiliul Local are 21 de aleși: PNL – 9, PSD – 6, USR – 3, ALDE – 2 și un independent.