8 milioane de lei pentru reabilitarea Colegiului Agricol din Huși

• Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a anunțat alocarea sumei de 8 milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale pentru corpul C al Colegiului Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huși.

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a anunțat recent semnarea a 31 de noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 186.541.808 de lei. Dintre acestea unul are în vedere reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale pentru corpul de clădire C1 al Colegiului Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huși, obiective pentru realizarea cărora este prevăzută suma de 8.003.076,19 lei.

Colegiul Agricol din Huși se numără printre cele mai bune licee agricole din România și poate cea mai prestigioasă instituție de învățămând de profil din zona Moldovei. Pentru că Liceul agro-industrial Huși provine din vechea școala de viticultură, a cărei bază didactico-materială și de practică a folosit-o și dezvoltat-o în permanență. În cursul evoluției sale s-a mai unificat cu Școala profesională de mecanici agricoli, în anul 1970, cu Liceul de industrie alimentară, în anul 1975, provenit la rândul său din liceul teoretic „Mihail Kogălniceanu” (în 1974). Școala de viticultură din Huși, a fost înființată la 15 ianuarie în 1908; locul unde a luat ființă este așezat în Fundătura Broștenilor în apropiere de gară. Pe 15 ianuarie 2015 instituția aniversa 108 ani de la înființare.

Oferta educațională cuprinde specializări cursuri de zi: tehnician în analize și produse alimentare, tehnician ecolog și protecția mediului, tehnician în agricultură și tehnician horticultor; specializări școală profesională: agricultor culturi de câmp, horticultor, operator în industrua vinurilor și băuturilor spirtoase; are și profil tehnic la cursuri de zi: tehnician proiectant CAD și tehnician mecanic pentru întreținere și reparații și la profesională: mecanic agricol; dispune de un internat și cantină cu 200 de locuri, are o fermă didactică: 27 ha de vie, 3 ha livada și 3 ha cultură mare; are cramă, vinotecă și uzină electrică (construite în anii 1935-1938) și un muzeu viticol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.