Recent, patru medici de la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad au participat la prima ediție a Cursului de Blocuri ale Nervilor Periferici pentru tulburările de cefalee, organizat în Istanbul, Turcia.

În cadrul proiectului local de dezvoltare a serviciilor de Terapia Durerii, o echipă de medici din cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, formată din dr. Livadaru Cristian, dr. Mărian Alexandru, dr. Ciobotaru Georgiana-Dana și dr. Bontaș Iunona-Adriana, a participat cu succes la prima ediție internațională a cursului de Blocuri ale Nervilor Periferici (BNP), dedicat managementului modern al tulburărilor de cefalee. Evenimentul s-a desfășurat recent la Istanbul, în Turcia, reunind specialiști din mai multe țări interesați de cele mai noi tehnici intervenționale în tratamentul durerii.
Programul a fost coordonat de Societatea Neurologică Turcă, sub conducerea dr. Tuba Cerrahoğlu Şirin și a echipei sale, fiind susținut financiar de Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare (TİKA). Cursul a reunit participanți medici români din mai multe orașe și a oferit un echilibru optim între componenta teoretică riguroasă și trainingul practic intensiv. Sesiunile au abordat în detaliu anatomia clinică și imagistica nervilor periferici implicați în tulburările cronice de cefalee, precum nervul occipital mare, occipital mic, supraorbitar, supratrohlear, ganglionul sfenopalatin, punctele de compresie și de entrapare, tehnicile de realizare a blocurilor (atât pe repere anatomice, cât și ghidate ecografic), precum și utilizarea anestezicelor locale în conformitate cu cele mai recente recomandări științifice.
Un accent deosebit a fost pus pe dovezile științifice actuale și pe aplicabilitatea practică a acestor tehnici în tratamentul migrenei cronice și al altor forme de cefalee. Participanții au beneficiat de demonstrații practice pe modele anatomice și pe pacienți, ceea ce a permis însușirea imediată a tehnicilor și integrarea lor în practica clinică.
Coordonatorul cursului, prof. Şebnem Bıçakcı, secretar general al Societății Neurologice Turce, împreună cu prof. Esme Ekizoğlu Turgut și întreaga echipă de formatori, au asigurat un nivel ridicat de interactivitate, schimb de experiență și claritate în prezentarea protocoalelor moderne de tratament și a măsurilor de siguranță.
Feedbackul participanților a fost unanim pozitiv, cursul depășind așteptările prin îmbinarea excelentă dintre fundamentarea științifică și aplicabilitatea practică. Totodată, programul a facilitat dezvoltarea unor colaborări profesionale internaționale valoroase în domeniul neurologiei intervenționale și al terapiei durerii.
Managerul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, ec. Ciprian Cosmin Feraru, subliniază că investiția în pregătirea continuă a personalului medical și dezvoltarea parteneriatelor internaționale reprezintă o prioritate pentru instituție, contribuind direct la creșterea calității actului medical și la extinderea serviciilor oferite pacienților. Totodată, în numele Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, adresează sincere mulțumiri deputatului Adrian Solomon pentru sprijinul și implicarea în facilitarea acestei colaborări, precum și domnului Salih Yürç, coordonatorul Biroului TİKA din România, pentru deschiderea și sprijinul acordate acestui proiect educațional de înaltă ținută. De asemenea, mulțumește Societății Neurologice Turce, prof. Şebnem Bıçakcı, dr. Tuba Cerrahoğlu Şirin și întregii echipe de la Istanbul pentru profesionalismul și dedicarea cu care au organizat acest program de excelență.
Această experiență va contribui direct la îmbunătățirea calității actului medical oferit pacienților noștri cu cefalee cronică și ne va permite să implementăm în practica zilnică tehnici moderne, sigure și bazate pe cele mai solide dovezi științifice.







