• Tudor Polak, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Vaslui, și doi dintre viitorii consilieri locali ai partidului au prezentat, ieri, elemente din programul pe care doresc să îl implementeze după câștigarea Primăriei municipiului Vaslui. Tudor Polak a subliniat faptul că orașul duce lipsă de investiții care să conducă la creșterea nivelului de trai, tineretul a fost o categorie socială profund neglijată până în prezent iar stabilitatea și bunăstarea oamenilor trebuie să fie prioritățile absolute ale administrației. „Trebuie să ne raportăm la oameni, nu la străzi, nu la blocuri”, a subliniat Polak.

„În ultimii 30 de ani, Vasluiul a suferit în ceea ce privește atragerea investitorilor”, a spus Tudor Polak, președintele Organizației Municipale Vaslui a PNL și candidat al partidului pentru funcția de primar, în debutul conferinței de presă de ieri, în care a prezentat programul politic al formațiunii pentru municipiul Vaslui.
Alături de Valentin Dragomir, prim-vicepreședintele Organizației Municipale PNL Vaslui, consilier local și candidat aflat pe poziția a doua pe lista înaintată de PNL pentru Consiliul Local Vaslui, și de Mitică Jora, secretarul general al Organizației PNL Vaslui, locul 3 pe lista de consilieri, Tudor Polak a susținut că viziunea partidului său pentru municipiul Vaslui pornește în primul rând de la nevoia de investiții și este axată pe oameni. „Trebuie să ne raportăm la oameni, nu la străzi, nu la blocuri. Avem nevoie de investiții efective; altfel, ne vom trezi într-un oraș care a beneficiat de investiții, dar între timp s-a depopulat”, a spus Polak.
Arătând că orașul este dezavantajat de poziția sa geografică, candidatul PNL a subliniat că gradul de atractivitate pentru investitori este extrem de redus, iar în acest sens, în ultimii 30 de ani, nu s-a făcut nimic. O primă măsură avută în vedere de liberali este concesionarea terenurilor municipalității acelor investitori care, prin afacerile pe care le vor dezvolta, vor oferi cel puțin 50 de locuri de muncă.
Problema traficului din oraș și a locurilor de parcare ocupă, de asemenea, un rol important pe agenda liberalilor, care oferă trei soluții concrete, care în final vor duce la interzicerea parcării pe arterele principale ale orașului: construirea a trei parcări supraetajate, în centru, pe strada Traian și în Zona Gării.
Atât reabilitarea termică a blocurilor, cât și înlocuirea tuturor acoperișurilor din azbest se poate face prin accesarea unor programe europene, sunt convinși liberalii, iar igienizarea blocurilor trebuie să constituie o prioritate pentru primărie. „Majoritatea acestor spații sunt într-un stadiu deplorabil”, a subliniat Tudor Polak.
„Zona de tineret a fost profund neglijată până în prezent”, a arătat condidatul liberal pentru Primăria municipiului Vaslui, care a arătat că se impune construirea unui complex sportiv „de care să beneficieze toți elevii și tinerii din oraș, pentru a încuraja sportul de masă”. Totodată, Polak a criticat întârzierile apărute în construirea noilor unități școlare.
Debirocratizarea și digitalizarea sunt alte obiective concrete ale liberalilor, în acest sens impunându-se operaționalizarea unui ghișeu unic în cadrul Primăriei.
„Consider că Vasluiul este mai mult decât o aglomerare de clădiri și străzi, este un oraș al oamenilor, care au nevoie de o administrație care să investească în dezvoltarea acestora, în facilități și în măsuri care să crească nivelul de trai, stabilitatea și bunăstarea vasluienilor”, a declarat Tudor Polak, candidatul pe care PNL Vaslui îl propune pentru funcția de primar al municipiului Vaslui.
Material de propagandă electorală executat de SC EURO IRIS SA la comanda PNL Vaslui. Cod mandatar: 21200012










