Doi politisti barladeni au refuzat o spaga eleganta: 10.000 de lei si bijuterii!

Doi agenti de politie din Barlad au fost felicitati de Corpul National al Politistilor pentru ca au refuzat sa primeasca o mita de 10.000 de lei si bijuterii de la doi contrabandisti de tigari pe care i-au prins in flagrant la finele saptamanii trecute. Contrabandistii au fost prinsi in timp ce tranzactionau 7.500 de pachete de tigari, iar spaga trebuia sa-i salveze de dosarul penal.

Ca sa scape de ancheta oamenilor legii, un individ de 39 de ani, din orasul Buzau, si un altul de 37 de ani, din localitatea vasluiana Lunca Banului, care au fost prinsi exact in timp ce vindeau / cumparau (unul vindea celuilalt) nu mai putin de 7.500 de pachete de tigari din Republica Moldova, le-au oferit politistilor o mita de 10.000 de lei. Ba chiar au vrut sa indulceasca intelegerea si cu niste bijuterii. Din pacate pentru ei, spaga le-a fost respinsa de cei doi politisti barladeni carora le-a fost oferita. Este vorba despre agentii de politie Fabian Mihai Tanase si Vicent Costel Lacreteanu, care au fost felicitati si de Corpul National al Politistilor pentru modul in care au actionat si pentru integritatea morala de care au dat dovada.

In seara zilei de 05.01.2020, agentii de politie Tanase Fabian Mihai si Lacreteanu Vicent Costel, de la Postul de Politie Tutova, Sectia de Politie Rurala nr. 3 Barlad, Inspectoratul de Politie Judetean Vaslui, in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu, in jurul orelor 20.15, au observat in parcarea de pe DE 581 doua auto parcate spate in spate. In urma verificarilor autoturismelor, au gasit un numar de 7.500 de pachete de tigari din Republica Moldova si imediat au solicitat sprijin colegilor de la Politia Municipala Barlad. Contrabandistii au incercat sa le ofere, initial, 5.000 de lei drept mita, iar ulterior 10.000 de lei si bijuterii, dar agentii au refuzat. In aceasta cauza s-a procedat la indisponibilizarea celor doua autoturisme, s-au confiscat pachetele de tigari si s-a intocmit dosar penal pentru contrabanda. Totodata a fost sesizat procurorul si cu privire la aspectele savarsirii infractiunii de dare de mita. Precizam ca agentii de politie sunt incadrati in Ministerul Afacerilor Interne din sursa externa din anul 2017 si si-au dorit dintotdeauna sa imbratiseze aceasta profesie, unul dintre ei avand un model chiar in familie, este mesajul postat ieri pe pagina de socializare a Corpului National al Politistilor.

Trebuie spus ca cei doi politisti se aflau in masina de serviciu in momentul in care i-a observat pe cei doi suspecti, flagrantul fiind constatat duminica seara, putin dupa ora 20.00, in zona unui restaurant de langa DE 581, aflat pe raza localitatii Tutova. Barbatul de 37 de ani, din Lunca Banului, tocmai ii vindea celui de 39 de ani, din Buzau, nu mai putin de 150.000 de tigarete cu timbru de acciza de Republica Moldova. Cu ocazia cercetarilor efectuate, pe langa cantitatea de tigarete, a fost depistata si indisponibilizata si suma de peste 50.000 lei, precum si cele doua autoturisme folosite in derularea activitatii infractionale. In cursul aceleiasi seri, cei doi contrabandisti au fost retinuti pentru 24 de ore, iar a doua zi au fost prezentati in fata magistratilor Judecatoriei Barlad pentru a fi dispusa o masura preventiva. Vasluianul a fost arestat pentru 30 de zile, in timp ce buzoianul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.