Pentru Gaz Est, 2019 a fost anul consolidarii si confirmarilor multiple

0

In ciuda faptului ca a fost un an solicitant, in special din cauza modificarilor legislative in domeniu, SC Gaz Est SA Vaslui a reusit sa isi atinga obiectivele propuse, reconfirmandu-si si chiar intarindu-si pozitia printre principalii jucatori pe piata gazelor naturale din Romania. In afara importantelor investitii realizate, peste 30 de kilometri de retea de distributie gaze naturale si circa 1.400 de noi abonati casnici, SC Gaz Est SA Vaslui a reusit nu doar sa-si pastreze, ci sa si mareasca portofoliul de mari clienti non-casnici, intre acestia numarandu-se spitale, unitati militare, aeroporturi sau stadioane din intreaga tara. Urmeaza anul 2020 si avem speranta ca lururile se vor aseza, cel putin din punct de vedere legislativ, pentru a ne putea contura strategia de viitor, strategie care va permite dezvoltarea in continuare a societatii si diversificarea portofoliului de clienti, in special prin realizarea de noi retele de distributie a gazelor naturale in mediul rural, oferind astfel si celor de acolo accesul la acest ieftin si comod de folosit combustibil, a declarat ing. Adrian Tighici, directorul general al SC Gaz Est SA Vaslui, care, cu aceasta ocazie, a dorit sa multumeasca colaboratorilor, abonatilor, partenerilor si salariatilor societatii pentru buna colaborare avuta in acest an.

2019 a debutat inca din prima zi cu modificari legislative importante, care ne-au impus sa schimbam strategia de dezvoltare a societatii si sa refacem bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an. OG 114 ne-a bulversat, cu atat mai mult cu cat in primul trimestru au venit si alte modificari ale acestui act normativ. A fost un adevarat efort ca, pana la 1 aprilie, sa implementam prevederile respectivei Ordonante, care, oricum, se pare, isi va inceta efectele la 31 decembrie 2019. Poate de aceea, acest an a fost unul solicitant, in care a trebuit sa gasim din mers solutii la diverse probleme, pentru a mentine standardele cu care ne-am obisnuit clientii, insa, pana la urma, am reusit sa realizam tot ceea ce ne-am propus, a explicat ing. Adrian Tighici, directorul general al SC Gaz Est SA Vaslui, la prezentarea bilantului societatii la sfarsit de an.

Chiar si in aceste conditii, bilantul prezentat de conducatorul uneia dintre cele mai importante societati vasluiene nu arata deloc rau. Pe partea de investitii, am reusit crearea a 30 de kilometri de noi retele de distributie, facilitand astfel accesul la gaze naturale pentru 1.400 de noi abonati, cu potential de crestere a numarului acestora in viitorii ani. Cel mai important, in ciuda unei competitii acerbe, am reusit sa ne pastram portofoliul de abonati casnici si si clienti non-casnici din intreaga tara, adjudecand in acest sens mai multe licitatii organizate pe Bursa ori pe SEAP. Ne-am mentinut astfel pe locul 2 – 3 pe piata gazelor naturale, printre clientii nostri importanti numarandu-se multe institutii publice, spitale, aeroporturi, stadioane ori unitati militare. O alta realizare la capitorul investitii este implementarea noului sistem de monitorizare si gestionare a datelor la distanta, sistem care este deja activ si permite actionarea prin telecomanda a retelelor, respectiv inchiderea, in caz de nevoie, a gazelor pe intreaga retea a Gaz Est, inclusiv in mediul rural. Este o realizare importanta, cu atat mai importanta cu cat este vorba de siguranta abonatilor!, a explicat directorul general al societatii, ing. Adrian Tighici, care a expus si perspectivele Gaz Est SA pentru perioada urmatoare. Urmeaza 2020, cu speranta ca lucrurile se vor aseza, cel putin din punct de vedere legislativ, pentru a ne putea contura cat mai repede strategia de viitor si a putea trece la treaba. Ganditi-va ca doar stocarea necesarului de gaze pentru 6 luni costa cateva milioane de euro, si, daca vorbim de investitii, ne referim si la creditele necesare implementarii acestora. Nu mai vorbesc de resursa umana; trebuie sa asiguri toate conditiile angajatilor, sa-i motivezi… Consider ca avem un colectiv foarte bun, format din oameni dedicati profesiei si companiei; pot spune chiar ca suntem o familie, iar realizarile Gaz Est nu ar fi fost posibile fara ei! Datorita muncii noastre, a tuturor, au fost posibile aceste realizari, care situeaza societatea vasluiana SC Gaz Est SA pe primele locuri pe podiumurile la nivel national. Mentionez aici, de exemplu, acest loc II pe care ne-am clasat in acest an la Topul National al Firmelor, inaintea multor alte societati de profil, mai cunoscute si mai vechi. Poate insa cel mai important si imbucurator este faptul ca partenerii de afaceri din tara, chiar institutii publice, percep acum aceasta firma vasluiana ca pe un operator economic serios si un partener de afaceri corect, lucru la care doar speram in urma cu nu foarte multi ani! Eu imi doresc sa mentinem aceeasi directie de dezvoltare si pe viitor, lucru foarte greu, insa posibil, atunci cand ai resursa umana de calitate si un fond legislativ caracterizat prin predictibilitate, pentru a-ti atinge si chiar depasi obiectivele, a mai declarat ing. Adrian Tighici.

Directorul general al SC Gaz Est SA Vaslui a mai anuntat ca, dupa parerea sa, gazele naturale nu se vor mai scumpi in urmatoarea perioada, de dupa abrogarea unor prevederi ale OG 114, si doar se vor reaseza la nivelul anului 2020, pentru abonatii casnici. Ca si pana acum, gazele naturale vor avea preturile plafonate la un anumit nivel, decis de catre guvern, iar diferenta urmeaza a fi recuperata de catre firmele de distributie din tarife, pe viitor, este de parere Adrian Tighici, care, totodata a dat asigurari ca stocurile de gaze naturale ale Gaz Est SA sunt indestulatoare pentru a face fata consumului chiar si in perspectivele unei ierni 2019 – 2020, grele.

Doresc sa transmit colaboratorilor, abonatilor, partenerilor si salariatilor SC Gaz Est SA un Craciun fericit, iar pragul dintre ani sa ne gaseasca pe toti cu speranta unui viitor mai bun, a incheiat Adrian Tighici conferinta de bilant a activitatii SC Gaz Est SA Vaslui in anul 2019.