Pentru aniversarea Zilei Nationale a Romaniei, autoritatile locale barladene intentioneaza sa organizeze o defilare militara mai fastuoasa decat cea din 2018, cand am sarbatorit implinirea unui secol de la Marea Unire. Daca, anul trecut, barladenii au putut saluta doar un pluton care a participat la parada militara, acum, Garnizoana Militara va fi reprezentata de patru plutoane.

Pe data de 1 Decembrie, sarbatorim Ziua Nationala a Romaniei, adica implinirea a 101 ani de la Unirea Transilvaniei cu Moldova si Tara Romaneasca (Marea Unire). Asa ca autoritatile locale barladene au pregatit un program la fel de variat ca si in anii precedenti. Pentru inceput, in prima parte a zilei (nu a fost stabilita ora inca), va avea loc traditionalul ceremonial militar si religios cu depunere de coroane cu care ne-am obisnuit de multi ani. Cu deosebirea ca, de aceasta data, manifestarile nu se vor desfasura in Piata Civica, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ci la Monumentul Eroilor Neamului, aflat in zona Cerbul de Aur.
Dupa slujba religioasa, alocutiunile rostite de oficialitati si depunerea de coroane, va urma momentul mult asteptat de localnici, in special de cei mici, care se vor aduna cu sutele si vor flanca artera principala a orasului pe o lungime de sute de metri. Adica parada militara cu plutoane si tehnica de specialitate, desfasurata pe traseul Biblioteca Municipala Stroe S. Belloescu – Bulevardul Republicii – Cerbul de Aur – Confectii. Pentru a doua oara in istoria Barladului (prima a fost in 2018), multimea care se va strange va putea admira si aplauda numeroase echipamente de tehnica militara din dotarea Garnizoanei Barlad. Cu mentiunea ca, de aceasta data, Garnizoana va imprumuta nu unul, ci patru plutoane de militari pentru defilarea de Ziua Nationala. Cel putin asa sustin reprezentantii primariei, care spun ca au primit unda verde de la comandantul Garnizoanei.
Evident, de la parada nu vor lipsi nici echipamente din dotarea Detasamentului de Pompieri Barlad, Inspectoratului Judetean de Jandarmi Vaslui – Detasamentul Barlad, Politiei Locale, Serviciului de Ambulanta Judetean Vaslui – Substatia Barlad si a Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta Barlad. De asemenea, va participa si Fanfara Barladeanca, ce va inchide parada.
Marcarea Zilei Nationale se va incheia dupa-amiaza, cu desfasurarea unui spectacol muzical-coregrafic ce va fi un omagiu adus Romaniei Unite. Deocamdata nu se stie ora la care va incepe, ci doar ca va avea loc in Piata Civica Alexandru Ioan Cuza, langa bradul de Craciun din fata primariei, si ca pe scena amenajata vor canta diversi artisti locali si nu numai. Tot dupa-amiaza, la ora 16.30-17.00, va fi aprins iluminatul festiv de sarbatori.
In total, pentru manifestarile dedicate Zilei Nationale, municipalitatea barladena va aloca de la bugetul loca suma de 60.000 lei. Din total, 15.000 lei se vor cheltui pentru activitatile din prima parte a zilei (achizitii echipamente militari, carburant tehnica militara, drapele tricolore, plati colaboratori, transport si masa invitati, taxe restrictie circulatie DE 581, materiale si servicii publicitare). Restul de 45.000 lei vor merge pentru activitatile din a doua parte a zilei (onorarii artisti, chirii scena si instalatii sonorizare, lumini si videoproiectie, transport si masa invitati, insigne si cocarde tricolore, plachete stegulete tricolor, flori si aranjamente florale, mash tricolor, servicii si materiale publicitare). Atat suma cat si activitatile ce se vor desfasura pe 1 Decembrie, dar si pe parcursul intregii luni, urmeaza sa fie aprobate de consilierii locali in sedinta de joi, 28 noiembrie.










