La sfarsitul anului trecut, o parte din Unitatile Administrativ-Teritoriale au ramas cu plati restante la bugetul de stat, insa cuantumul acestora a fost doar o treime fata de arieratele inregistrate la sfarsitul anului 2017, semn ca primarii au facut tot posibilul sa se achite de obligatii. Nici nu se putea altfel, cata vreme accesarea de fonduri nerambursabile este conditionata de lipsa datoriilor.
La sfarsitul anului 2015, doar cinci primarii vasluiene, Alexandru Vlahuta, Bacesti, Dranceni, Ibanesti si Puiesti, inregistrau arierate la bugetul de stat, respectiv datorii restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, in suma totala de doar 0,72 milioane lei. A venit insa dezastruosul an 2016, anul guvernarii tehnocrate a lui Ciolos si al subfinantarii bugetelor locale, cu verde de la bugetul de stat, iar cuantumul arieratelor inregistrate de UAT-urile vasluiene la sfarsitul anului sa ajunga la 4,64 milioane lei. Lista datornicilor cuprindea atunci 10 comune si doua orase, Negresti si Barlad, ultimul cu datorii de 1,1 milioane lei, si asta in ciuda faptului ca trei dintre comunele de pe lista anului anterior, Bacesti, Dranceni si Ibanesti, se achitasera de obligatii. Situatia a fost dealtfel generalizata la nivel national, cuantumul arieratelor crescand de la 77,93 milioane lei, la sfarsitul anului 2015, la 178,15 milioane lei, un an mai tarziu. Mai mult, efectele proastei guvernari tehncrate au continuat si in anul urmator, astfel ca nivelul arieratelor inregistrat la 31 decembrie 2017 a crescut la 188,27 milioane lei, la nivel national, respectiv 10,90 milioane lei, la nivelul judetului Vaslui. Pe lista neagra se aflau la acea data nu mai putin de 15 comune si municipiul Barlad, a carui datorie se dublase, ajungand la 2,5 milioane lei. Ulterior insa, in conditiile in care alocarile de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale a UAT-urilor vasluiene au fost printre cele mai generoase din ultimii 20 de ani, primarii au depus eforturi pentru a se achita de aceste obligatii. Asta cu atat mai mult cu cat acum exista oportunitatea de accesare de fonduri nerambursabile, in special prin PNDL, in vederea dezvoltarii comunitatilor, accesare care avea drept conditie obligatorie lipsa datoriilor la bugetul de stat. Facand economii, dar, mai ales, solicitand ajutorul Consiliului Judetean, multe dintre primarii s-au achitat de obligatii, astfel ca, la sfarsitul anului trecut, totalul arieratelor inregistrate de UAT-urile vasluiene ajunsese la doar 3,47 milioane lei, din totalul de 151,88 milioane la nivel national. Nu trebuie uitat faptul ca, in decembrie 2018, dupa mari insistente ale conducerilor primariilor si, in special a judetului, Guvernul Romaniei a alocat, din fondul de rezerva, suma de 19,346 milioane lei, completata de alte 11.977.025 lei, prin redistribuirea banilor din fondul de rezerva a judetului de catre conducerea CJ Vaslui. Atunci, practic toate UAT-urile vasluiene, cu exceptia a cinci comune, Laza, Balteni, Duda Epureni, Malusteni si Pochidia, care primisera anterior ajutor de la CJ, au primit un autor nesperat, unele folosind banii pentru achitarea de lucrari deja executate, altele pentru stingerea altor datorii, dar si, in unele cazuri, pentru achitarea arieratelor catre stat, pentru a evita intrarea in imposibilitate de plata. L aacest moment, sunt inca 15 comune care inca inregistraza arierate la bugetul de stat, insa in mare parte, sumele restante sunt mici, de pana in 20.000 lei, si pot fi achitate imediat ce vor adopta bugetele locale pentru anul 2019, bugete care se anunta a fi mai consistente chiar si decat cele de anul trecut. Exceptie face comuna Puiesti, care inca mai are datorii de 1,15 milioane, adica circa un sfert din bugetul comunei, acest lucru fiind insa un pas inainte, dupa ce, cu un an inainte, datoriile catre stat erau de 2,51 milioane lei. La fel, in cazul municipiului Barlad, care, de la arierate in suma de 2,5 milioane lei, la sfarsitul anului 2017, a ramas acum cu datorii de doar 430 mii lei! Adica o nimica toata, dat fiind ca in acest an, se prefigureaza si pentru Barlad un buget mai mare ca cel din 2018, care a fost de peste 85 milioane lei.
Marian Mocanu











Consiliul Judetean Vaslui (PSD) ar face un mare ajutor pentru comuna Malusteni daca anul acesta ar asfalta drumul judetean 242 B , vrem sa mergem la Manastirea Bujoreni dar scurteaza mult distanta spre Barlad .
Consiliul Judetean Vaslui (PSD) ar face un mare ajutor pentru comuna Malusteni daca anul acesta ar asfalta drumul judetean 242 B , vrem sa mergem la Manastirea Bujoreni dar scurteaza mult distanta spre Barlad .
Comentariile sunt închise.