Tot un fel de doi pe-un loc: Bataie pe traseul Vaslui – Delea

1

Dupa ce, cu doar doua luni in urma, a fost aprobata infiintarea unei noi statii de autobuz, la capatul traseului Vaslui – Delea, operat de Transurb SA, Consiliul Judetean doreste infiintarea propriului traseu intrajudetean, cu mentiunea ca acesta va avea drept punct terminus centrul satului. Culmea, orele de plecare a celor sase curse judetene vor fi aceleasi cu ale operatorului local, diferind doar traseul, primul – pe strada Traian, al doilea – prin centru orasului, si asta doar la dus!

Primaria Zapodeni a solicitat CJ Vaslui infiintarea unui nou traseu intrajudetean de transport in comun care sa deserveasca elevii si navetistii din satul Delea, care lucreaza sau invata in municipiul Vaslui. Primaria a motivat cererea prin faptul ca satul respectiv, situat la cativa kilometri de Vaslui, nu ar beneficia de niciun fel de transport public, iar naveta elevilor si a altor categorii de utilizatori, mai ales pe timp de iarna, este dificila. Traseul in cauza ar urma sa aiba 12 kilometri lungime, cu noua statii, din care doua statii in sat iar restul pe teritoriul municipiului Vaslui, fiind deservit de noua curse, dintre care sase in timpul saptamanii si trei sambata si duminica. Proiectul de hotarare, ce va fi supus votului consilierilor judeteni in sedinta de azi, 11 decembrie, a starnit insa uimire atat la nivelul Primariei municipiului Vaslui, cat si al conducerii operatorului local de transport in comun, SC Transurb SA. Asta pentru ca societatea in cauza opereaza deja un astfel de traseu! Mai mult, acesta tocmai a fost supus, in urma cu doua luni, discutiilor din Consiliul Municipal, in vederea aprobarii unei statii, la capatul liniei. Problema este ca, de doi ani, traseul omolog al Transurb nu mai acopera decat o parte din distanta pana in sat, asta pentru ca, in virtutra licentei detinute, societatea nu poate opera decat pe raza teritoriala a municipiului. Practic, autobuzul Transurb circula pe o distanta de 7 kilometri, de la Autogara pana in dreptul barajului Delea, de acolo locuitorii din sat fiind nevoiti sa mearga pe jos. Culmea, la propunerea Primariei Zapodeni, orele de plecare ale operatorului judetean sunt aceleasi cu ale operatorului municipal. Difera nu doar punctul de plecare din Vaslui, de la autogari situate la cateva zeci de metri distanta, ci si traseul dus, pentru ca cel al Transurbului se face prin centrul orasului, preland calatori din 7 statii, pe cand cel al operatorului judetean va trebui sa circule pe strada Traian, cu doar doua statii, cea din dreptul Pietei si cea de la Motor Grup! La intoarcere, traseele vor fi identice, cu mentiunea ca nu pot urca calatori din statii intermediare de pe teritoriul orasului, iar operatorul judetean nu poate elibera bilete pentru calatorii care, de exemplu, vor sa mearga de la Confectii la Gara.

In aceste conditii, ramane de vazut cati amatori se vor gasi pentru a asigura transportul pe acest traseu judetean, respectand conditiile de participare la licitatia de atribuire a traseului. Mai mult, chiar conducerea Transurb a recunoscut ca traseul, ca dealtfel majoritatea traseelor din municipiu, nu este unul profitabil, insa trebuie pastrat doar pentru ca este un serviciu de utilitate publica ce trebuie asigurat obligatoriu cetatenilor. Practic, majoritatea clientilor permanenti este asigurata de catre cei 22 de elevi din satul Delea care invata la institutii de invatamant vasluiene si cei cativa navetisti, restul fiind calatori ocazionali! Dealtfel, si Primaria Zapodeni este constienta de acest lucru, dat fiind ca mijlocul de transport propus a fi asigurat de viitorul operator este unul de… 10 locuri! In consecinta, si pretul calatoriei ar putea fi unul pe masura!

Marian Mocanu

1 COMENTARIU

  1. Si eu solicit de la Consiliul Judetean Vaslui (PSD) asfaltarea drumurilor judetene 242 B (comuna Malusteni) si 242 C si 242 G (comuna Vinderei) pentru a merge la Manastirea Bujoreni si Manastirea Grajdeni dar se scurteaza si distanta spre Barlad .

Comentariile sunt închise.