joi, iunie 25, 2026
Acasă Actualitate 4.800 de garantii acordate pentru programul Start-Up Nation 2017

4.800 de garantii acordate pentru programul Start-Up Nation 2017

0

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a ajuns la finalul procesului de aprobare a garantiilor pentru creditele acordate de bãncile partenere – Banca Comercialã Romanã, Banca Transilvania si CEC Bank – in cadrul programului Start-Up Nation 2017. FNGCIMM a emis, in cadrul Programului Start Up Nation 2017, un numãr de 4.800 de garantii pentru creditele punte, ceea ce reprezintã peste jumatate (57%) din totalul celor 8.444 de proiecte ce au primit acordul de finantare la finele anului trecut. Cu o pondere de 56% in totalul garantiilor acordate de fond in cadrul programului Start-Up Nation 2017, industria prelucratoare reprezintã principala destinatie a proiectelor de investii finantate, iar sectorul alimentar a atras cele mai multe initiative de business, fiind urmat de industria mobilei. Scrisorile de garantie acordate de FNGCIMM au fost solicitate de beneficiari din toate judetele tãrii, pe primele trei pozitii ale clasamentului situandu-se Regiunea Bucuresti-Ilfov urmatã de judetele Cluj si Bihor. Lansat la mijlocul lunii septembrie 2017, mecanismul de garantare a creditelor punte s-a dovedit un instrument eficient de optimizare in derularea Programului Start- Up Nation, atat prin dinamizarea accesului la fondurile necesare implementãrii proiectelor, cat si prin caracterul accesibil, generat de costurile diminuate prin facilitatea de contragaratare acordatã de Fondul Roman de Contragarantare – comisionul standard reglementat de Comisia Europeana, de 3,8%, a fost redus astfel panã la 2,48%. Din totalul antreprenorilor care au accesat mecanismul de garantare a creditelor de prefinantare, circa 65% au beneficiat si de contragaratii.