Conform traditiei populare, Rusaliile (lat. Rusalia – sãrbãtoarea trandafirilor, când se depun trandafiri – rosae – pe morminte) sau ielele sunt femei tinere, frumoase, vesele, nebunatice, periculoase, nevãzute de oameni. Conform originii mitologico-crestine, Rusaliile sunt fete de împãrat «pline de dusmãnie» împotriva crestinilor; tatãl lor se numeste Rusalim Împãrat. Cauza dusmãniei fatã de crestini a fost trecerea unor supusi ai Împãratului pãgân Rusalim la crestinism. De aici ar veni si denumirea de Rusalii.
În Moldova a existat credinta, cã Rusaliile ar fi fost sapte surori neprihãnite si care, conform credintei populare schilodesc oamenii, le iau mintile, le furã copii si dezlãntuie în timpul cel mai cald al anului vânturi, vârtejuri neasteptate aducând felurite daune grave. Se crede cã Rusaliile au putere numai pânã la cântatul cocosilor. Aceastãsãrbãtoare apãrutã în pãgânism si îmbogãtitã cu multe traditii populare, suprapusã ulterior peste sãrbãtoarea crestinã de dupã sãrbãtorile pascale a Pogorârii Sfântului Duh, evocã evenimentul biblic, care a avut loc la 50 de zile dupã Învierea Domnului, când s-a pogorât, în chip de „limbi ca de foc” Sfântul Duh a treia persoanã a Sfintei Treimi. În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, sãrbãtoare legatã de abundenta vegetalã flãcãii aduceau din pãduri nuiele, crengi si frunze nuc sau de tei, duse la bisericã, sfintite si puse la icoane întreaga gospodãrie fiind împodobitã cu acestea simbolizând limbile de foc au pogorât asupra Apostolilor si astfel ei s-au umplut de Duh Sfânt. În ziua a opta de la Duminica Mare dupã ce a luat sfârsit Sãptãmâna Rusaliilor, când pleacã Rusaliile dintre oameni atunci este sãrbãtoarea propriu-zisã cea adevãratã a Rusaliilor, când se scot toate ramurile cu frunze din casã si sunt aruncate pe o apã curgãtoare împreunã cu rostirea cuvintelor: „sã se ducã cu ele si toate relele din casã” crezându-se, cã odatã cu Rusaliile vor pãrãsi casa si toate duhurile necurate dar si în speranta cã va ploua si vor fi roade multe pe câmpuri. Pe parcursul secolelor poporul a inventat si felurite moduri de îmbunare dar si de luptã împotriva Rusaliilor. Actiunile acestea, au devenit cu timpul ritualice: interdictia muncilor importante atât pe câmp, cât si în gospodãrie, culesul plantelor medicinale, cãci se considera cã acestea dupã Rusalii îsi pierd calitãtile vindecãtoare. Oamenii superstitiosi si astãzi sunt siguri cã Rusaliile fug de pelin, usturoi, de aceea poartã pelin, leustean, usturoi la brâu, pun în case, ca sã fie casa si gospodãria feritã de Rusalii. Fetele si bãietii care se întâlneau în aceastã zi se bãteau cu pelin, sãrbãtoarea Rusaliilor fiind numitã si a pelinului. Tot acum, pelinul se punea în toate bãuturile, cu exceptia apei. Pe vremuri, mai ales copiii si sãracii asteptau cu mare nerãbdare sãrbãtorile Mosilor, care precedau invariabil marile sãrbãtori. Mosii cãdeau în zilele de sâmbã tã, aceastã zi fiind consideratã a mortilor cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numitã Duminica Rusaliilor, în sâmbãta numitã si a Mosilor sau Mosii de Rusalii, Mosii de Varã sau Mosii cei Mari.La Mosii de Varã, gospodinele merg la morminte pentru a le curãta, dau de pomanã în strãchini fructe coapte, plãcinte, cas, mãmãligã, zeamã sau bors de pasãre, purcel sau miel, scrob (omletã), nelipsind pâinea, colacii, covrigii si lumânãrile iar ca bãuturã, femeile umpleau ulcelele pentru pomanã cu lapte, vin, bere sau mied, toartele vaselor fiind împodobite cu trandafiri sau busuioc. La Mosii de varã pânã nu dãdeau mai întâi de pomanã, nu se mãnâncã nimic, crezând cã acum se împãrtãsesc mortii cu Sfintele Taine. Gospodinele se mai duceau cu Mosi pe la vecini si pe la neamuri, obisnuind sã aprindã lumânarea la intrarea în casã. Mosii dusi erau întorsi, gospodinele nevenind niciodatã acasã cu mâna goalã. De multe ori, împãrtirea Mosilor era continuatã si în Duminica Mare.
* Dan Horgan
Biblografie: Adrian Fochi „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976. Arthur Gorovei „Credinti si superstitii ale poporului român”, Editura „Grai si Suflet Culturã Nationalã”, Bucuresti, 1995. Antoaneta Olteanu „Calendarele poporului român”, Editura Paideia, 2001. Elena Niculita Voronca „Datinile si credint ele poporului român”, Editura Polirom, Iasi, 1998. Dumitru Bãlãet „Constituirea miturilor fundamentale. Aspecte ale folclorului literar strãromân”. Gh. F. Ciausanu „Superstitiile poporului român”, Editura Saeculum Bucuresti, 2005. Ion Ghinoiu „Sãrbãtori si obiceiuri românes ti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002. Ion Ghinoiu „Obiceiuri populare de peste an”, Ed. Fundatiei Culturale Române, 1997. Ion Talos „Gândirea magico-religioasã la români”, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001. Irina Nicolau „Ghidul Sãrbãtorilor Românes ti”, Editura Humanitas, 1998. Narcisa Stiucã „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele”, Ed. Cartea de Buzunar, 2006. „Proloagele de la Ohrida”, Editura Cartea Ortodoxã, 2005. Romulus Antonescu „Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitalã, 2009. Simion FIorea Marian „Sãrbãtorile la români”, Editura aGrai si Suflet Culturã Nationalã”, 2001. Tudor Pamfile „Sãrbãtorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1997.
