„N-am cunoscut om stpnit deopotriv cu dnsul de gndul unittii nationale si de pornirea de a se da ntreg pentru ridicarea neamului romnesc.” – Ion Slavici
Introducere
Printre multiplele orientri si idei cuprinse in opera eminescian se regseste, cu asupra de msur, ideea de unitate national in spatiul romanismului pe care Eminescu il trasa cu certitudinea cunosctorului, bazandu-se desigur pe izvoare istorice. n opera lui politic, format din peste 287 de articole de fond sau editoriale, la ‘Curierul de Iasi’, ‘Timpul’, ‘Federatiunea’, ‘Fantana Blanduziei’ etc., scrise de-a lungul celor opt ani de publicistic (1876-1883), ca si in opera sa poetic, unitatea de neam si tar apare ca un fir rosu sub form de romanism, spatiu dacic, spatiu romanesc, romanitate, unitate lingvistic, unitate de traditie, cultur si spiritualitate. Va fi uimit si deopotriv incantat s constate, in peregrinrile sale prin tar si ‘strintate’, asemnrile izbitoare intre graiurile diferitelor zone populate de romani, in portul inconfundabil, in obiceiurile, datinile si mai ales in unitatea de credint exprimat prin spiritualitatea crestinortodox. ndeosebi similitudinea lingvistic il determin chiar s afirme c limba roman este singura limb romanic care nu are dialecte in spatiul in care se vorbeste, ci doar graiuri asimilate ca subdialecte. Aceeasi unitate il va determina s afirme rspicat: ‘Politiceste putem fi desprtiti, dar unitatea noastr de ras si de limb e o realitate atat de mare si energic, incat nici ignoranta, nici sila n-o pot tgdui. Azi limba este una, azi datina e una, rasa este una, iar etnologic e unul si acelasi popor care nu mai doarme somnul pmantului si al veacurilor’.
Ideea de unitate national si spiritul epocii
Secolul al XVIII-lea si mai ales secolul al XIX-lea au fost dominate de ideile iluministe ale renasterii si ale revolutiei franceze. Anul 1848 va insemna corolarul cristalizrii acestor idei, prin faptul c majoritatea natiunilor europene isi caut rdcinile si incep s se defineasc ca entitti nationale prin cultivarea sentimentului si spiritului national. De retinut c cele trei imperii, ce dominau harta Europei (Imperiul Tarist, Imperiul Otoman si Imperiul Habsburgic) la acea vreme si care erau intr-un permanent conflict pentru teritorii si sfere de influent, se confruntau cu tendintele separatiste ale numeroaselor entitti nationale ce intrau in alctuirea lor. Epoca industrializrii in plin avant, extinderea schimburilor comerciale si dezvoltarea infrastructurii de transport si comunicatiilor, vor stimula orientarea nationalist, context in care miscrile nationale se extind si iau amploare. Pentru spatiul romanesc, ideea unionist este cu mult mai veche in comparatie cu celelalte entitti nationale ale Europei. Aceast idee se naste odat cu dezintegrarea Daciei lui Burebista, capt contur sub Decebal, victim a Imperiului Roman si apoi a invaziei popoarelor migratoare, ca dup secole s se regseasc in micile cnezate si voiedvodate si mai ales in cele trei principate: Moldova, Valahia si Transilvania, cu teritoriile adiacente. ncepand cu secolele al XI-lea si al XIII-lea, prin desclecatul Musatinilor pentru Moldova, Basarabilor pentru Valahia si a voievodatelor transilvane ale lui Gelu, Glad si Menumorut, sentimentul unittii nationale devine o constant in provinciile formate, mai ales in Transilvania, dup cucerirea de ctre regele maghiar Stefan cel Sfant, intre anii 1001-1015, ocuparea cu statut de voievodat fiind definitiv dou sute de ani mai tarziu sub sceptrul regelui ungurilor Bella al III-lea (Cronica notarului Anonimus – Gesta Hungarorum). Spre deosebire de Moldova si Valahia, care-si vor apra cu indarjire independenta vreme de dou sute de ani, ca apoi, pan la rzboiul de independent (1877) s intre sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Voievodatul Transilvaniei va rmane provincie autonom, chiar dac periodic o regsim sub suzeranitate maghiar, otoman sau habsburgic. Transilvania isi va pstra autonomia prin armat proprie, administratie si diet proprie, numrand in istoria sa 106 voievozi in perioada 1002-1540 (majoritatea cu patronim romanesc), 37 de principi transilvani (romani, maghiari si imperiali) pan in 1765 si sase mari principi apartinand dinastiei habsburgice, incepand cu Maria Tereza si terminand cu Franz Josef, la 1867. Urmeaz o perioad de 51 de ani cand Transilvania va fi, pentru prima si singura dat in istorie, incorporat regatului maghiar (1867-1918) sfarsind prin revenirea la patria mam la 1918, anul Marii Uniri, in fapt anul Marii Reuniri, dup cum vom vedea mai departe. Se poate spune cu certitudine c cea mai semnificativ influent asupra populatiei daco-getice si traco-ilirice din aceste teritorii, au avut-o ocupatia roman si invazia slav, a cror amprent o poart limba si cultura noastr. Toate celelalte valuri migratoare, de regul prdtoare (vizigotii, gepizii, hunii, avarii, pelasgii, cumanii etc.), trecand pe aici aveau s lase putine urme, parcursul lor fiind mai degrab in cutarea unui spatiu vital care s se potriveasc cu fizionomia si cultura acestor semintii. Etichetat de unii ca vid istoric pentru populatia autohton, motivatie ieftin in viziunea celor care vor s-si construiasc o istorie proprie, in aceast epoc a existat cu certitudine o populatie autohton pe aceste meleaguri, considerat de multi istorici ca cea mai veche populatie a continentului, a crei rdcini se infing adanc in neolitic. Aceast populatie nu venea de peste munti, asa cum incearc istoriografia maghiar s ne conving, ci cobora din muntii in care se retrgeau din fata prdtorilor migratori. De retinut astzi c, dincolo de vestigiile arheologice si instrumentele cerecetrii istorice, testele genetice arat c genotipul vechilor locuitori ai Europei se regseste intrun procent important in populatia Romaniei de astzi si in proportii nesemnificative, chiar si la italioti, considerati urmasii de drept ai Romei. Dincolo de autohtonismul populatiei din spatiul daco-getic, structurarea celor trei provincii romanesti au urmat modelul formrii majorittii statelor nationale europene, avand ca liant constiinta apartenentei de neam, de limb si cultur, sentiment pstrat viu de-a lungul veacurilor. nsusi Nicolae Iorga spunea: ‘Noi am fcut unirea de la 1859, dar unirea artistic si literar noi o fcusem din secolul al XVI-lea, dup cum unirea cu Ardealul sub form cultural-artistic era fcut de pe vremea lui Constantin Brancoveanu, si de aceea unirea definitiv este asezat pe baze atat de solide’. Prin urmare, sentimentul unionist a traversat secolele si capt consistent pentru prima dat in istoria noastr prin unirea celor trei provincii sub sceptrul lui Mihai Vod Viteazul, intre anii 1599-1601. Desi de scurt durat, aceast infptuire va avea un puternic ecou in constiinta romanilor si va deveni un deziderat pentru romanism. Dup 258 de ani, acest fapt se va regsi in actul unirii principatelor, Moldova si Valahia, act de mare curaj asumat de generatia pasoptist sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Cu o larg deschidere ctre popor, ajutat de o seam de minti luminate ale timpului, Mihail Koglniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, fratii Negruzi si Hurmuzachi, I. C. Brtianu, C. A. Rosetti etc., Alexandru Ioan Cuza – intemeietorul statului roman modern – va pune bazele statalittii prin reforme, institutii, organizare social, administratie public, sntate, educatie, armat etc. Impresionant este faptul c, in numai sapte ani (1859-1866), statul roman prindea contur, intr-un context international oarecum favorabil, cand statul roman trebuia s devin un tampon la portile orientului pentru cele trei mari imperii: Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman si Imperiul Tarist aflate intr-o continu confruntare politic, militar si diplomatic. Iat contextul istoric si politic in care apare Eminescu, pentru care spiritul de unitate trebuia pus in valoare pentru c el exista ‘ca o realitate atat de mare si energic, incat nici ignoranta si nici sila n-o pot tgdui’.
Romnismul ca realitate istorica
Cand vorbea de neam si tar, Eminescu avea in vedere Romanismul in integralitatea lui, nu numai ca limb si cultur, ci si ca suflet si spatiu. n viziunea sa, acest spatiu coincidea cu teritoriul vechii Dacii, populate cu grupuri compacte sau colectivitti mai mari sau mai mici, omogene sau heterogene de romani care nu numai c vorbeau aceeasi limb, dar imprtseau si aceleasi valori culturale si spirituale, iar cea mai important este constatarea c prin fizionomia si portul lor semnau cu dacii Columnei lui Traian. Acest spatiu se intindea din Pocutia pan in muntii Pindului din Balcani, din tinuturile transnistrene ale Bugului pan la Tisa, de la Pontul Euxin si litoralul Mrii Negre pan in Dardania si dincolo de Campia Panoniei. ‘ntamplarea m-a fcut ca inc din copilrie s cunosc poporul romanesc din apele Nistrului incepand, in crucis si-n curmezis pan-n Tisa si-n Dunre si am observat c modul de a fi, caracterul poporului este cu totul altul decat acela al populatiei din orase din care se recruteaz guvernele, gazetarii, deputatii s.a.m.d. Este in realitate nimic mai mult, nimic mai putin, decat proclamarea perpetu a predominrii elementelor strine asupra poporului istoric compus inc pan azi din trani mici si mari. Odat ajuns la aceast convingere, totul era hotrat pentru mine, era o datorie de a fi si a rmanea in partea poporului istoric din care insumi fac parte si in contra pturii superpuse de venetici’. Si ca s sublinieze ideea de continuitate si unitate, Eminescu afirm la fel de rspicat: ‘Romanii nu sunt nicieri colonisti, venituri, oamenii nimnui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populatie nemaipoment de veche, mai veche decat toti conlocuitorii lor. Am fost, suntem si vom fi vecinic pentru c avem inrdcinat in noi constiinta unittii de origine, de limb, de simtire si gandire’. Ca trsturi mostenite de la daci erau – in viziunea eminescian – vitejia, eroismul, spiritul de sacrificiu, hrnicia si dragostea de glie, iar ca trsturi mostenite de la romani erau structura fundamental a limbii, organizarea social si statal, obiceiuri si moravuri. Zoe Dumitrescu Busulenga afirma c ‘Nu se stie care a fost mai puternic in impreunarea lor, starpea dacic sau roman, ambele punandu-si amprenta cu vigoare asupra personalittii plurivalente a poporului roman’. nsusi Eminescu concluziona: ‘Daci sau Romani, Romani sau Daci, e indiferent, suntem romani si punctum. Nimeni n-are s ne invete ce am fost sau ce am trebuit s fim, voiam s fim ceea ce suntem’ Cu referire la aceeasi dilem originar, pe lang puternica convingere daco-romanic ca origine a poporului roman (si ideee fundamental a operei sale), sunt de semnalat marile proiecte eminesciene, nefinalizate din pcate, cum ar fi ‘Genaia’, o epopee ce are la baz un mit cosmogonic pornind de la cea mai veche varst a poporului roman – varsta dacic – in care Dochia – zeita mam (ca personificare a vechii Dacii) intruchipeaz frumusetea plaiurilor Daciei, ale cror drumuri duc in imprtia soarelui si a lunii. Simbioza daco-romanic, in intentia poetului, trebuia s fie epopeea ‘Decebal’, in care apare aceiasi Dochie in chip de vrjitoare tanr si cantretul orb Ogur – un fel de Homer al Getilor. Iat asadar c realitatea daco-getic capt in viziunea eminescian aur de legend cu intreaga sa simbolistic mitologic. Asa incat, privite lucrurile prin prisma viziunii eminesciene si adevrului istoric, toate incercrile de unificare a teritoriilor populate de romani, incepand cu Stefan cel Mare, Vasile Lupu, Mihai Viteazul etc., sunt de fapt incercri de reunificare si nu de unire asa cum sustine istoriografia modern. Unirea a existat dintru inceput in spatiul romanismului, cand populatia preroman exista ca populatie daco-getic si traco-iliric sub sceptrul lui Burebista, Decemeu si apoi Decebal. Framitarea acestui spatiu s-a datorat unor accidente istorice generate de marile migratii si constituirea marilor imperii europene. Asa incat Mica Unire de la 1859 este de fapt o reunificare partial, ca apoi la 1918, anul Marii Uniri, s se realizeze Marea Reunificare a spatiilor populate de romani tinand cont si de noile realitti geopolitice si istorice. nssi spiritul epocii in care apare Eminescu era puternic orientat in directia unionist. Garabet Ibrileanu spunea rspicat ‘Voim s fim ceea ce suntem! Romani’, iar Bogdan Petriceicu Hasdeu devenea si mai radical atunci cand punea in balant valorile democratice cu unitatea national: ‘Democratie? Da, dar pan la Romanism si Romanism pan la moarte’.
– continuare n numrul viitor –
* Valeriu Lupu – doctor n stiinte medicale
