Doi clugri, ieromonahul Pascal Florin (Fanurie) si ierodiaconul Stefan George (Nectarie), au demonstrat c, atunci cnd vine vorba de distractie, sunt adevrati ninja. E drept, desi vesmintele i ajut n aceast vast lucrare, conducerea Episcopiei Husilor nu a fost deloc ntelegtoare si ierttoare. Astfel, dup ce au vietuit cum au putut alturi de – ptiu, drace! – femei ntr-una din camerele mnstirii, care este situat chiar n incinta Episcopiei, cei doi au fost sanctionati. Dar, cum crestinismul este, printre altele, si o religie a iertrii (c a iubirii de aproapele se vede bine c e!), exclamm si noi, alturi de altii: iart-i, Doamne, c au stiut ce fac!
Lund act de conduita parc prea… lumeasc a celor doi, Episcopia Husilor a decis sanctionarea disciplinar a monahilor Mnstirii „Sf. Apostoli Petru si Pavel”, pe motiv c au petrecut, deloc n post si rugciune, alturi de dou tinere, ntr-una din camerele lcasului de cult situat n incinta complexului episcopal. Dovezi n acest sens sunt pozele demne de „feisbuc” pe care cei doi si le-au fcut n compania celor dou… enoriase. n declaratiile scrise date superiorilor si, preotul Florin Pascal si diaconul George Stefan au spus c fotografiile au fost realizate n anul 2011, cu prilejul srbtorii zilei onomastice a unuia dintre ei, persoanele care apar n acele poze fiind rude si tineri din anturajul celor doi. Rude sau nu, tot enoriasi! Destul de putin pregtit s-si mai ia nc un „unghiul mortii”, mai ales dup ultimele scandaluri, Episcopia Husilor a reactionat inclusiv printr-un comunicat, semnat de purttorul de cuvnt al Episcopiei Husilor, preotul Marin Turdoric, n care se precizeaz: „Episcopia Husilor a luat act cu mhnire si profund ntristare de situatia creat de ctre cei doi vietuitori ai Mnstirii „Sf. Ap. Petru si Pavel” Husi, ieromonahul Pascal Florin (Fanurie) si ierodiaconul Stefan George (Nectarie), considernd complet nepotrivit si inadecvat conditiei de monah conduita celor doi, dup cum reiese din fotografii. Ne exprimm regretul fat de situatia creat prin acest incident, care nu este specific slujitorilor Bisericii, cernd iertare pentru tulburarea si confuzia produs n rndul credinciosilor de comportamentul celor doi”. Or fi sracii crestini tulburati, dar nu acelasi lucru se poate spune despre cei doi printei petrecreti. Din pozele realizate reiese c preotul si diaconul erau adevrati „ninja” ai distractiei. Potrivit oficialilor Episcopiei Husilor, ieromonahul Florin Pascal, cel care si-a srbtorit ziua onomastic n camera n care slsluieste n Mnstirea „Sf. Apostoli Petru si Pavel”, a fost pedepsit prin interzicerea de a mai sluji pentru o perioad de o lun. Totodat, superiorii i-au ridicat dreptul de mai spovedi pentru o perioad de doi ani. n ceea ce-l priveste pe ierodiaconul George Stefan, acesta a primit un avertisment si o dojan arhiereasc. n plus, cei doi monahi si-au luat angajamentul scris n fata superiorilor „c se vor ndrepta”, n caz contrar, urmnd a fi trimisi la judecata Consistoriului Monahal si riscnd, astfel, excluderea din viata preoteasc.
P.S.: Autorul si cere scuze pentru tonul pe alocuri glumet al materialului, dar… vorba bancului: „Ti-am zis, bi, c- i pop? Da’ tu, nu si nu: ninja, ninja!”











tot vorba bancului: Pestele de la cap incepe a se imputa. Asadar episcopul este de vina, un spagar si un fitos de 3 bani, cand merge pe la o sfantire de biserica, se da mare destept, in special daca nu este multumit de banii care ii primeste…
Comentariile sunt închise.