Spitalele, obligate s respecte programul de vizite impus de minister

n ciuda faptului c programul de vizite impus i nemultumeste pe multi dintre vizitatorii pacientilor din spitalele vasluiene, unittile sunt obligate s respecte reglementrile Ministerului Snttii (MS) privind programul de vizite al apartintorilor pacientilor internati. Printr-un comunicat de pres postat pe siteul institutiei, Eugen Nicolescu, ministrul Snttii, a atras atentia managerilor din spitale c trebuie s respecte actul normativ care transpune n fapt legislatia european si c orice nclcare a actului normativ emis n acest sens va fi sanctionat cu demiterea directorilor. Acesta chiar i-a cerut directorului executiv al Directiei de Sntate Public Constanta s si prezinte demisia pentru managementul defectuos cu care a gestionat situatia n spitalele din judet, care nu au respect noul program impus. Reamintim c, n luna decembrie, MS a reglementat, unitar, programul de vizite al apartintorilor pacien- tilor internati n unittile sanitare publice. Conform documentului, programul de vizit al apartintorilor pacientilor internati n unittile sanitare publice se realizeaz de luni pn vineri n intervalul orar 15.00 – 20.00, iar n zilele de smbt si duminic, ntre orele 10.00 – 20.00. Numrul de vizitatori pentru un pacient internat ntr-un salon cu mai mult de trei paturi nu poate fi mai mare de trei persoane. Vizitarea pacientilor n sectiile ATI este permis zilnic doar membrilor familiei, respectiv printi, copii, surori/frati, cu conditia ca vizita s se fac individual sau cel mult dou persoane, cu respectarea procedurilor interne. Ordinul mai prevede ca sectiile/compartimentele de terapie intensiv s aib obligatia de a avea un numr de telefon prin care se asigur informarea familiei de ctre medicul curant sau medicul de gard despre starea si evolutia pacientului, de care s fie informati si apartintorii. De asemenea, pentru pacien- tii internati pe oricare dintre sectiile spitalului, la solicitare, membrii familiei pot discuta direct cu medicul curant n timpul programului zilnic de lucru al acestuia, n baza unui program stabilit de medicul sef de sectie, aprobat de directorul medical si afisat la loc vizibil la intrarea n unitatea sanitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.