luni, iunie 15, 2026

Agricultura poate scoate tara din impas!

0

Aceasta este convingerea senatorului PSD Doina Silistru, care, ieri, n cadrul unei conferinte de pres, dincolo de trecerea n revist a activittii desfsurate n prima sesiune parlamentar a anului 2011, a prezentat Programul USL privind agricultura si dezvoltarea satului. Prioritare sunt si educatia, si sntatea, dar fr hran, nu vom rezolva nimic. Foametea este o amenintare global iar USL s-a axat pe gsirea unor solutii care s rezolve problema pe plan national, a spus Doina Silistru.

„Faptele dau msura unui politician”, este deviza senatorului PSD Doina Silistru. Ieri, parlamentarul vasluian a fcut o scurt prezentare a activittii desfsurate n sesiunea februarie-iulie 2011 si a vorbit despre Programul msurilor de politic agricol si dezvoltare a satului romnesc, lansat recent de USL. „Prioritare sunt si educatia, si sntatea, dar fr hran nu vom rezolva nimic. Foametea este o amenintare global, iar USL s-a axat pe gsirea unor solutii care s rezolve problema pe plan national. Avem un potential agricol urias si este pcat s nu punem n valoare suprafata agricol pe care o avem. ncercm s aducem si s aplicm un program de dezvoltare rural care s finanteze msurile prioritare pentru viitorul agriculturii romnesti, care s tin cont de nevoile reale ale celor care lucreaz n acest domeniu”, a spus Doina Silistru. Aceasta a citat si un paragraf din „Cltoriile lui Gulliver”, de Jonathan Swift: „Acela care poate face s creasc dou spice de gru sau dou fire de iarb pe un petic de pmnt unde nainte crestea numai unul, este mai vrednic de recunostinta omenirii si aduce un serviciu mai nsemnat trii sale dect tot neamul politicienilor lalolalt”. „Nu vreau s fiu nteleas gresit, dar sper ca din ce n ce mai multi politicieni s cread c agricultura este important, s punem accent pe dezvoltarea acestui sector, noi, politicienii, s facem s creasc spicele de gru pe toate peticele de pmnt, si s dezmintim cele spuse de Jonathan Swift”, a mai spus Doina Silistru.

O activitate bogata

O alt tem a conferintei de ieri a senatoarei PSD de Vaslui Doina Silistru a vizat activitatea legislative desfsurate n perioada 1 februarie-29 iunie. Ea consider c, n ciuda speculatiilor, activitatea parlamentar din aceast perioad a fost fructuoas, sustinnd afirmatia cu date concrete. „La Senat, n 2011, au fost naintate 387 de propuneri de lege si proiecte de propuneri, au fost adoptate 228 de legi si propuneri legislative si au fost promulgate 133 de legi. Dar activitatea pe comisii, desi mai putin bgat n seam, pentru c este mai putin spectaculoas, este si cea mai laborioas. Vreau s scot n evident c n cadrul Comisiei juridice au fost dezbtute n aceast perioad 98 de acte normative, iar n Comisia pentru nvtmnt, din care fac parte, au fost dezbtute 23 de proiecte legislative”, a spus Doina Silistru, care este semnatara a 14 initiative legislative doar n aceast sesiune. De mentionat aici si cele 35 de interpelri si ntrebri adresate Guvernului, cele 10 declaratii politice, dar si activitatea international, ca membru titular al Delegatiei Romniei la Adunarea Parlamentar a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare n Europa (AP OSCE). n aceast calitate, Doina Silistru a participat ca observator la alegerile din Kazahstan si la ntlnirele organizatiei din Austria si Serbia.