Vineri, la Iasi, a debutat penultimul turneu, al cincilea, din cadrul campionatului republican de handbal al juniorilor II, seria A. n chiar primul joc s-au ntlnit formatiile angrenate n lupta pentru clasarea pe locul 2, pozitie care duce la semifinale. LPS Vaslui a primit replica celor de la LPS Suceava. Cu dou puncte avans, dar nc fr victorie n fata rivalilor, echipa pregtit de prof. Vasile Bedicov a fcut un meci mare. Din pcate, tabela de marcaj a indicat la final un rezultat de egalitate, injust total fat de desfsurarea partidei. Vasluienii au condus mai tot timpul, chiar si la 4-5 goluri, ns pn la urm a fost egal, 29-29 (17-13). Remiza este cu att mai pretioas cu ct din formatia lui Bedicov au absentat Nedelcu si Grigoras. Cei doi, componenti ai Centrului National Olimpic de Excelent de la Sighisoara, nu au putut face deplasarea la Iasi. Am avut meciul n mn. Bietii au fcut o partid foarte bun si i-am felicitat la sfrsitul jocului. Puteam cstiga usor, la pas. Nu mai spun c atunci cnd mai erau doar 5 secunde pn la final am avut o aruncare de la 7 metri. Zaharia, care marcase tot pn atunci, a trimis pe lng si astfel am irosit marea sans a victoriei. Aceasta ne ducea sigur n semifinale. Acum sper s batem liderul din Piatra Neamt. Dac nu reusim, vom merge s ne luptm cu Suceava, chiar pe terenul lor, la ultimul turneu, care va avea loc luna viitoare. nc un egal cu acestia ar nsemna calificarea noastr, ne-a declarat Bedicov. Din formatia vasluian s-au remarcat n mod deosebit Tnase, cu 8 reusite, Zaharia, cu 7, si Blgeanu, cu 5 goluri.