Desi, n urma concursului desfsurat n luna aprilie, postul vacant de urolog de la Spitalul Municipal de Urgent Elena Beldiman din Brlad a fost ocupat, nici pn acum medicul respectiv nu s-a prezentat la munc. n aceste conditii, conducerea unittii medicale este preg tit s-i fac toate formele legale pentru a renunta oficial la serviciile lui. nainte de concursul organizat de Ministerul Snttii, urologul, moldovean de origine, a lucrat la Spitalul de Urgent din Moinesti, avnd facultatea fcut n Romnia. Medicul ar fi trebuit s se prezinte la spitalul brldean pn pe 15 iunie, ns nu a dat nici un semn de viat, iar cei de aici au ncercat degeaba s-l contacteze telefonic. Urologul a disprut. Nu stiu nici cei de la Direct ia de Sntate Public unde ce s-a ntmplat si unde poate fi acum. S-ar prea c a plecat la Moscova, c ar fi avut o problem grav si c nu mai vine. Deja, trebuie s-i fac formele s-l concediez. l mai astept una, dou sptmni, ct zice legea, dup care o s-i facem hrtiile oficiale. Totusi, sunt contrariat c nu a aprut, pentru c el a venit de multe ori si ne-a spus c vrea s lucreze la noi, a declarat managerul Dionisie Lefter. Ulterior, deciziile luate vor fi comunicate si conducerii Directiei de Sntate Public Vaslui, ntruct medicului nu-i poate fi transmis personal, nestiindu-se unde se afl.
daca nu sunt bani ,nu sunt nici conditii: nici tratamentele nu vor fi satisfacatoare. injurati vor fi numai medicii. cum sa accepte cineva sa lucreze intr-un asemenea sistem?