În aceastã perioadã, capul de afis în handbalul intern îl detine organizarea fazelor finale ale campionatelor republicane ale juniorilor. Dacã primele douã divizii si-au încheiat, de ceva timp, socotelile, cei mai tineri practicanti ai sportului cu mingea micã la semicerc îsi dau acum „definitivatul“. Juniorii IV vasluieni, atât la fete, cât si la bãieti, reprezentati de formatiile Liceului cu Program Sportiv, se aflã în focul disputelor finale. Fetele, pregãtite de prof. Constantin Crãciun, se vor întrece, începând de mâine, la Brãila. Ele vor evolua într-o serie alãturi de CSS Galati, CSS 5 Bucuresti, HC Oltenia Râmnicu Vâlcea, Grupul Scolar Energetic Râmnicu Vâlcea si Grupul Scolar Kos Karoly CSM Sf. Gheorghe. Lotul este format din urmãtoarele: Bejinariu si Gârjan (portari), Alistar, Vasiliu, Balan, Grãdinaru, Anton, Drãgunoi, Ostase, Lungu, Hrincu, Poianã, Gruia si Ciurusniuc (jucãtoare de câmp). „Mergem la Brãila sã facem o figurã cât mai frumoasã. Fetele s-au pregãtit foarte bine si dorim sã ne clasãm pe podium“, ne-a declarat Crãciun. Iatã programul formatiei vasluiene: Vineri, 5 iunie: LPS Vaslui – Kos Karoly Sf. Gheorghe – orele 9.00 LPS Vaslui – CSS Galati – orele 14.00 LPS Vaslui – CSS 5 Bucuresti – orele 19.00 Sâmbãtã, 6 iunie: LPS Vaslui – HC Oltenia Rm. Vâlcea – orele 10.00 LPS Vaslui – Gr. Sc. Energetic Rm. Vâlcea 18.00 Partidele au loc în sala Danubius si în cea a LPS din localitate. Duminicã, 7 iunie, în ultima zi a turneului, se vor desfãsura meciurile semifinale si finalele. Astfel, primele patru clasate vor avea de sustinut nu mai putin de sapte jocuri în trei zile, un adevãrat tur de fortã atât pentru handbaliste, cât si pentru handbalisti. Acestia din urmã se vor întrece la Baia Mare, dupã urmãtorul program: Vineri, 5 iunie: LPS Vaslui – LPS Suceava – orele 15.00 LPS Vaslui – LPS Banatul Timisoara – orele 18.00 Sâmbãtã, 6 iunie: LPS Vaslui – Sc. 88 Mihai Viteazul Bucuresti – orele 11.00 LPS Vaslui – Univ. Transilvania Cluj – orele 18.00 Duminicã, 7 iunie, se vor disputa partidele semifinale si finale. Gruparea este pregãtitã de prof. Liviu Gugles, însã, din motive obiective, acesta nu va putea fi prezent la întrecerile de la Baia Mare. Formatia va fi însotitã în Maramures de prof. Laurentiu Cozma, care va avea la dispozitie urmãtorul lot: Nane, Iftene (portari), Matei, Buhus, Dãnilã, Ionescu, Ciobanu, Munteanu, Iancu, Solomon, Grãmadã, Pãduraru, Costache, Cozma, Chiru, Covalciuc si Rotaru (jucãtori de câmp). În cealaltã serie se vor confrunta LPS Piatra Neamt, Scoala 7 Timisoara, CSS Buzias, LPS Bistrita si HC Minaur Baia Mare.










