vineri, ianuarie 23, 2026

Locul dublei tamaduiri

biserica_spital_vasluiBolnavii Spitalului Judetean de Urgent Vaslui caut, n aceast perioad, nu numai vindecare trupeasc, ci si tmduire sufleteasc. O gsesc la Biserica „Izvorul Tmduirii”, ridicat n curtea spitalului. Preotul paroh Petru Vulpe tine fiecare slujb din Sptmna Mare, chiar dac n lcas nc se lucreaz de zor la finisarea picturii interioare, la amenajarea spatiului din fata bisericii. Aici este locul n care, n noaptea de nviere, credinciosii se vor aduna pentru a lua lumin. De 12 ani de zile, preotul care slujeste credinciosii spitalului este acelasi, Petru Vulpe; biserica, n schimb, i va ntmpina pe enoriasi n straie noi, cu ocazia Pastelui din acest an. „n 1997, am fost numit preot de caritate la Spitalul Judetean Vaslui. Nu aveam un loc de slujb sau de spovedanie, asa c oficiam slujbele n saloanele spitalului”, si aminteste printele Petru Vulpe nceputurile sale de tmduitor al sufletelor bolnavilor. n timp, preotul a cutat un loc pentru ridicarea unui slas de cult. L-a gsit n curtea spitalului – o bucat de pmnt pe care crestea doar iarb. „Am avut ntodeauna toat ntelegerea conducerii spitalului. n 2000, s-a sfintit locul n care urma s se construiasc aceast cas a Domnului. S-au obtinut aprobrile si autorizatiile necesare si s-a construit mai nti o capel, n care bolnavii, personalul medical si chiar locuitorii din jurul spitalului au nceput s vin n numr tot mai mare la slujbe. ntre timp, n spatele capelei, s-a nceput constructia bisericii. Acum, e aproape gata. Am pornit la drum cu buzunarele goale, cum spune romnul. Nu aveam nici un ban, ci numai dorinta de a face aici o biseric frumoas. De cnd am plecat la drum, am simtit mereu ajutorul lui Dumnezeu, pentru c, ncetul cu ncetul, dorinta noastr a prins contur. Am adunat bnut cu bnut, de la fiecare slujb, donatie, din cutia milei…. Am cheltuit peste 9 miliarde de lei vechi, dar acum suntem aproape gata si, n aceast var, tot cu ajutorul lui Dumnezeu, sperm s putem sfinti biserica care poart hramul Izvorul Tmduirii”, spune printele Vulpe. Si are cu ce se mndri: biserica este falnic, picturile acoper fiecare centimentru al interiorului, n exterior, icoanele sunt realizate din mozaic. Ajunge s treci pragul asezmntului si te simti coplesit. „Mai sunt nc multe de fcut, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul credinciosilor care vor s ne fie alturi, sperm s le putem face pe toate”, si exprim printele paroh sperant c va gsi sprijin n concett eni si pe mai departe. Scopul este nobil, pentru c „aici nu esti preotul unui grup dintr-o comunitate, ci esti preotul unei comunitti ntregi. Oamenii vin si pleac din spital, dar multi trec si pe la Biseric s se roage, s aprind o lumnare, s participe la o slujb, chiar s se spovedeasc si s se mprtseasc. Uneori, sunt chemat si noaptea pentru a oferi ultima mprtsanie unui bolnav n stare grav. Impresionant a fost o ntmplare, de acum ctiva ani, cnd, o tnr nsrcinat a cerut la 3.00 noaptea s se mprtseasc. Avea o problem medical grav, ftul i murise n pntece si ea nu si-a dat seama dect atunci cnd s-a simtit foarte ru si a ajuns la medic. Din pcate, pentru tnra aceea nu sa mai putut face nimic, dar am avut multumirea c am mprtsit-o si nu a trecut oricum n cealalt lume”, mrturiseste preotul Petru Vulpe. Si, pentru c vine Pastele si, peste doar dou zile aici se va oficia slujba de nviere, printele Vulpe are si o povat: „Cine vine numai la slujba de nviere si pleac dup ce ia lumin, fr s rmn la Sfnta Liturghie, poate s spun c nici nu a fost. Sfnta Liturghie este slujba cea mai sfnt, prin care Biserica crestin aduce lui Dumnezeu prinosul ei de recunostint si de cinstire pentru binefacerile primite de la El. Ea este o prelungire a jertfei Mntuitorului pentru mntuirea noastr, dar ritualul simbolizeaz ntreaga viat a Mntuitorului, de la nastere si pn la nltarea Sa la ceruri. Aceast sfnt slujb mijloceste credinciosilor ntlnirea adevrat cu Hristos Mntuitorul, pe care l avem prezent sub forma pinii si a vinului, care, n momentul invocrii Duhului Sfnt, se prefac n Trupul si Sngele Domnului. De aceea, Sfnta Liturghie are darul cel mai de pret pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor si constituie centrul ntregului cult divin public ortodox, avnd ca scop sfintirea credinciosilor”. n zilele urmtoare, nu numai pacientii internati n Spitalul Judetean de Urgent vor participa la slujbele tinute n biserica din curtea unittii. De aici vor lua lumin mult mai multi credinciosi si, cu sigurant, vor merge la casele lor tmduiti si de altfel de boli, pentru care nc nu s-au inventat medicamente.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Apel pentru donare de sânge! Scădere semnificativă a numărului de donatori

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad se confruntă cu o...

„Trenul Unirii” ajunge sâmbătă în Vaslui și Bârlad, pe traseul simbolic al Zilei de 24 Ianuarie

Județul Vaslui, cu gările Bârlad și Vaslui, se află sâmbătă, ca...

Proiect de hotărâre: Fără garaje pe domeniul public al municipiului Vaslui

Un grup de consilieri municipali a inițiat un proiect...

Gerul a făcut victime indirect în județ: 10 locuințe mistuite de flăcări în 5 zile

În ultima săptămână, mai bine spus de când temperaturile...

Related Articles

Popular Categories

Articolul precedent
Articolul următor