Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat sâmbătă, la B1 TV, că noua lege a salarizării nu va conduce la diminuarea veniturilor angajaților din sistemul sanitar. Oficialul a anunțat că va relua dialogul cu organizațiile sindicale înaintea protestului programat pentru săptămâna viitoare.

Pîslaru a susținut că peste două treimi dintre angajații din sănătate vor beneficia de majorări salariale și a exclus posibilitatea amânării proiectului de lege.
Întrebat despre nemulțumirile sindicatelor din sănătate, ministrul interimar a afirmat că informațiile privind scăderea salariilor sunt false și a subliniat că veniturile totale ale angajaților vor fi protejate.
„Adevărul este că niciun venit, atenție, niciun venit salarial nu va putea să scadă prin această lege a salarizării. Acesta este un principiu convenit cu partidele politice și reprezintă o protecție foarte clară. Vă pot spune fără nicio ezitare că nu se pune problema scăderii veniturilor nimănui din sectorul sanitar”, a declarat Dragoș Pîslaru.
Potrivit acestuia, protestele ar fi generate mai degrabă de faptul că unele organizații sindicale și-ar fi dorit majorări salariale mai consistente.
„Greva este mai degrabă un protest față de faptul că s-ar fi dorit creșteri salariale mai mari”, a spus ministrul interimar.
Dragoș Pîslaru a prezentat și fondurile prevăzute în proiectul legii salarizării pentru sistemul sanitar.
„Avem 2,5 miliarde de lei suplimentari pentru sectorul sănătății. Vor exista creșteri pentru peste două treimi din personalul sanitar, iar pentru cealaltă treime vor fi aplicate măsuri de protecție”, a explicat acesta.
Ministrul a adăugat că, în urma discuțiilor referitoare la regulamentul sporurilor și la diferențierea acestora în funcție de unitățile sanitare, numărul angajaților care nu vor beneficia de majorări ar putea fi redus.
„Dacă lucrăm în continuare, așa cum am convenit, la regulamentul sporurilor și la diferențierea acestora în funcție de unitatea spitalicească, procentul persoanelor care nu vor avea neapărat o creștere a veniturilor poate scădea sub 15%. Lucrând împreună, prin dialog, putem ajuta cu adevărat oamenii din sistemul sanitar”, a afirmat Pîslaru.
Ministrul interimar al Muncii a exclus amânarea legii salarizării, susținând că Executivul nu dispune de resurse financiare pentru o creștere suplimentară a cheltuielilor salariale.
„România nu își permite să cheltuie în acest moment mai mult de 12 miliarde de lei pentru salarizarea sectorului public. Este o realitate”, a declarat acesta.
În opinia sa, depășirea acestei limite ar afecta stabilitatea economică și credibilitatea financiară a statului.
„Nu ne-am mai putea respecta angajamentele privind deficitul bugetar, iar țara ar risca să ajungă într-un colaps economic”, a susținut Pîslaru.
Ministrul a precizat că educația și sănătatea reprezintă principalele domenii prioritizate prin noua lege și a arătat că amânarea proiectului nu ar rezolva problema resurselor financiare.
„Nu se pune problema amânării acestei legi, pentru că resursele bugetare nu vor exista nici mai târziu”, a adăugat oficialul.
Dragoș Pîslaru a anunțat că va invita din nou sindicatele din sănătate la negocieri, în cadrul dialogului social.
„Vă pot spune, în premieră, că voi chema din nou sindicatele din sănătate la discuții, pentru a lucra împreună la aceste aspecte”, a declarat ministrul interimar.
Invitațiile urmează să fie transmise luni, iar discuțiile vor viza în special modul de acordare a sporurilor.
Totodată, Pîslaru a susținut că gărzile și turele nu vor fi afectate negativ de noul sistem de salarizare.
„Vom face mai multe verificări pentru a ne asigura că noua valoare de 30% introdusă nu va conduce la situații în care gărzile sau turele să fie plătite mai puțin decât în trecut”, a explicat acesta.
La finalul intervenției, Dragoș Pîslaru a reiterat că veniturile angajaților din sănătate nu vor fi diminuate.
„Nu vor exista scăderi de salarii în sectorul sanitar. Venitul salarial total nu va scădea pentru nimeni, iar două treimi dintre angajații din sănătate vor beneficia de creșteri salariale”, a conchis ministrul interimar al Muncii.








