75% dintre angajații români resimt acut scumpirile

0

75% dintre angajații români resimt o presiune financiară crescută din cauza scumpirilor, iar 42,5% consideră că o singură sursă de venit nu mai este suficientă.

Creșterea costului vieții și nevoia unei mai mari stabilități financiare schimbă comportamentul românilor, iar dacă până nu demult soluția pentru venituri mai mari era un al doilea loc de muncă, în prezent tot mai mulți preferă să investească în dezvoltarea unor abilități care le pot genera venituri suplimentare, fără să își dubleze programul de lucru, relevă o analiză de specialitate, dată joi publicității.

Potrivit datelor publicate în primăvara acestui an de platforma de recrutare eJobs, aproximativ 75% dintre angajații români resimt o presiune financiară crescută din cauza scumpirilor, iar 42,5% consideră că o singură sursă de venit nu mai este suficientă pentru un trai decent. În același timp, 35% spun că sunt dispuși să desfășoare o activitate suplimentară pentru a câștiga mai mult, însă preferă ca aceasta să fie flexibilă și compatibilă cu actualul program de lucru. Pentru aproape jumătate dintre respondenți, un venit suplimentar de 2.000 – 3.000 de lei lunar ar reduce semnificativ presiunea asupra bugetului.

„În acest context, se conturează un nou trend: tot mai mulți aleg să investească în skill-uri financiare care pot deveni în timp o sursă suplimentară de venit. Printre acestea se numără și day trading-ul (tranzacționarea instrumentelor financiare în cadrul aceleiași zile, cu scopul de a valorifica fluctuațiile de preț pe termen scurt), care poate fi învățat și dezvoltat în paralel cu un loc de muncă full-time”, arată analiza. Conceptul „multiple income streams” (mai multe surse de venit) devine tot mai prezent și în România. Dacă în trecut era asociat în special antreprenorilor, astăzi începe să fie adoptat și de angajații care își doresc mai multă independență financiară. În loc să accepte încă 8 ore de muncă pe zi, mulți aleg să investească timpul liber în dezvoltarea unor skill-uri care pot produce valoare pe termen lung.

„Vedem o schimbare clară de mentalitate. Oamenii nu mai caută încă 8 ore de muncă după serviciu, ci să își dezvolte abilități noi, care le pot aduce venituri suplimentare. Nu este doar o impresie, ci o tendință confirmată și de studiile din piață. Day trading-ul este unul dintre skill-urile financiare care pot fi învățate și practicate în paralel cu un job full-time, fără ca oamenii să fie nevoiți să renunțe la profesia lor. Însă, asemenea oricărei profesii, presupune educație, exercițiu, disciplină și un management riguros al riscului”, declară George Statie, day trader, fondatorul comunității Trading Busters.

Potrivit sursei citate, fenomenul este observat și la nivelul comunității Trading Busters. Peste 78% dintre persoanele care au intrat în comunitate în ultimele 12 luni, provenind din domenii precum IT, inginerie, contabilitate, vânzări, marketing sau antreprenoriat, au declarat că principalul motiv pentru care au început să studieze day trading-ul a fost dorința de a-și construi o sursă suplimentară de venit fără a renunța la actualul loc de muncă.

Astfel, în afara programului de lucru, tot mai mulți români aleg să investească timp în dezvoltarea unor abilități care le pot aduce venituri suplimentare, precum programarea, marketingul digital, inteligența artificială, freelancing-ul sau skill-urile financiare. Day trading-ul se înscrie în această categorie, deoarece poate fi învățat gradual și practicat flexibil, fără a presupune renunțarea la actualul loc de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.