„Pompierul Anului 2025 la Vaslui” a salvat un bărbat de 58 de ani de la înec

0

Chiricioaei Robert a înotat 30 de metri reușind să scoată la mal un  bărbat de 58 de ani care altfel s-ar fi înecat. Pentru această dovadă de promptitudine, profesionalism și curaj, dar și pentru conduita sa, soldatul profesionist a fost desemnat „Pompierul Anului 2025 la Vaslui”.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” Vaslui a anunțat desemnarea „Pompierului anului 2025” în cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui. Distincția i-a fost acordată soldatului profesionist Chiricioaei Robert, pentru implicarea și rezultatele obținute în misiunile operative.

ISU Vaslui a arătat că într-o instituție în care curajul și profesionalismul sunt standarde zilnice, alegerea „celui mai bun dintre cei buni” a fost dificilă, întrucât fiecare salvator își îndeplinește atribuțiile cu devotament. Totuși, există intervenții care depășesc așteptările și care merită recunoaștere publică, transmite instituția.

Un astfel de moment a fost consemnat pe 27 iulie 2025, la barajul Pungești, unde a fost semnalat un bărbat de 58 de ani aflat în pericol de înec. Pompierul a intrat în apă și a înaintat aproximativ 30 de metri, reușind să scoată victima la mal. Ulterior, i-a acordat primul ajutor, efectuând manevre de resuscitare până la sosirea echipajului medical. Intervenția rapidă a făcut ca echipajul de scafandri să nu mai fie necesar.

ISU Vaslui descrie intervenția drept un exemplu de promptitudine, curaj și profesionalism, subliniind că performanța și dedicarea personalului operativ merită evidențiate public.

„Suntem mândri de voi și onorați să vă avem în rândurile noastre. Ei sunt doar câțiva dintre cei care, zi de zi, pun siguranța dumneavoastră mai presus de propria viață”, au transmis reprezentanții instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.