Spitalul bârlădean a angajat încă un tânăr medic radiolog

0

De curând, colectivului de medici al Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad i s-a alăturat o altă doctoriță tânâră, respectiv un nou medic radiolog. Este vorba despre o doctoriță din Vaslui, în vârstă de 30 de ani, în prezent medic rezident în anul V, ce a promovat concursul desfășurat în această lună.

„Îi urăm bun venit doamnei doctor Dana-Georgiana Ciobotaru, medicul care întregește echipa medicală a unității noastre în specialitatea Radiologie şi Imagistică Medicală. Este medic rezident în anul V, iar în luna iulie, doamna doctor a promovat concursul pentru ocuparea postului de medic în această specialitate. Radiologia şi Imagistica Medicală este o specialitate medicală vastă şi în continuă evoluţie, care implică îmbinarea cunoştintelor medicale cu cele ale fizicii şi tehnologiei avansate în diagnosticarea diverselor afecţiuni. Are 30 de ani, s-a născut şi a crescut în municipiul Vaslui. În anul 2019, a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Generală, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» Iaşi, iar după promovarea examenului de rezidenţiat a optat pentru specializarea Radiologie şi Imagistică Medicală”, este prezentarea făcută proaspetei doctorițe de către conducerea spitalului.

„Am ales această specializare, deoarece pot contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor prin diagnosticarea corectă a bolilor, furninzând informații vitale altor specialiști. Astfel, interpretarea imaginilor medicale şi integrarea acestora în context clinico-biologic, îmi oferă oportunitatea de a lucra alături de alţi profesionişti din domeniul medical pentru a asigura stabilirea diagnosticului corect. Totodată, posibilitatea de a lucra cu tehnologii avansate îmi oferă ocazia de a fi mereu la curent cu noile descoperiri din domeniu, ceea ce implică şansa de a învăţa şi de a mă dezvolta profesional, dar şi satisfacţia de a lucra într-un domeniu în care apar mereu provocări noi şi diverse”, a transmis medicul Dana-Georgiana Ciobotaru.