„Guvernarea PSD – PNL aruncă în criză medicina de familie”

0

Este acuzația adusă de deputatul Mihai Botez, care spune că românii riscă ca, de la 1 februarie, să rămână fără asistență medicală. „În disperarea de a umple găurile din buget, găuri făcute pentru speciali și pentru un aparat de partid lacom care a împânzit administrația locală și centrală, PSDPNL au identificat din pix o altă țintă: medicina de familie și medici specialiști din ambulatorii”, spune parlamentarul.

Deputatul Mihai Botez acuză faptul că, după criza de personal din spitale, Guvernul PSD – PNL aruncă în criză și medicina de familie și medicina de ambulatoriu. Deciziile aberante ale Guvernului PSD-PNL vor avea repercursiuni dramatice asupra a zeci de mii de medici, dar și milioane de români, care riscă să rămână de la 1 februarie fără asistență medicală primară și de specialitate.

„O noua criză creată de aceeași guvernare iresponsabilă PSD-PNL. În disperarea de a umple găurile din buget, găuri făcute pentru speciali și pentru un aparat de partid lacom care a împânzit administrația locală și centrală, PSDPNL au identificat din pix o altă țintă: medicina de familie și medici specialiști din ambulatorii”, spune Mihai Botez, președintele USR Vaslui, care arată că în cazul medicilor de familie, în propunerea de Contract-cadru pentru 2024 prezentată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, valoarea punctului per capita este redusă de la 12 lei la 7,7 lei, adică la valoarea din trimestrul II al anului 2019. Valoarea punctului pe serviciu medical este, de asemenea, redusă de la 8 lei la 6,2 lei, adică aproximativ tot la valoarea trimestrului II din 2019. În cazul medicilor specialiști din ambulatorii, punctul pe serviciu medical este și el drastic scăzut, de la 4,5 lei la 3,3 lei, adică la valoarea din trimestrul II al anului 2021.

„În acest context medicii de familie și medicii de ambulatoriu spun că fie vor fi obligați să închidă cabinetele, fie vor fi nevoiți să consulte contracost. „Să stea liniștiți medicii de familie, pentru că se vor negocia”, a transmis premierul Ciolacu rânjind cinic la televiziunea de partid. Asta este direcția de dezvoltare pesedistă pentru România: români stați liniștiți, că noi ne facem treaba”, arată Mihai Botez.

„Ajunge cu câtă ”treabă” au făcut pesediștii de 30 ani! Ajunge cu portbagajele!”, își încheie mesajul parlamentarul USR, care proclamă, din nou: „E nevoie urgent de depesedizare”. „Medicii de familie n-au tractoare și camioane cu care să protesteze în Piața Victoriei. Românii care stau la cozi pe holurile cabinetelor medicale sunt deja mai mult decât impacientați. Iar gașca lui Ciolacu va primi curând tratamentul pe care-l merită. La vot!”, concluzionează deputatul USR.