Bărbat din Ibănești, la un pas să ardă de viu într-un incendiu de vegetație

0

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit, ieri, cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Mânzați, comuna Ibănești. Incendiul se manifesta cu violență pe o suprafață întinsă, existând pericolul de propagare inclusiv în zona în care sunt locuințe. La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 55 ani care prezenta arsuri pe circa o treime din suprafața corpului, dar și o ușoară intoxicație cu monoxid de carbon. Victima a primit primele îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad. Victima a fost diagnosticată cu arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% suprafață corporală (bărbatul prezenta arsuri ale membrelor inferioare,  în zona genitală și la membrul superior stâng).

Pompierii militari au limitat și, ulterior, lichidat incendiul, intervenția fiind îngreunată de vântul care suflă cu putere.

Incendiile de vegetație uscată iau amploare în județul Vaslui, în ultimele zile, pompierii militari intervenind la zeci de astfel de evenimente. În ciuda semnalelor de alarmă trase de salvatori, incendiile continuă să se producă, frecvența acestora și potențialul distructiv fiind elementele care îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la ISU.

Astfel, conform purtătorului de cuvânt al instituției, în ultimele 24 ore, ofițerii si subofițerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui, dar și serviciile voluntare pentru situații de urgență au intervenit împreună sau separat, pentru limitarea și lichidarea a peste 30 incendii de vegetație uscată și mărăciniș în localitățile Pușcași, Valea Târgului, Ciocani, Muntenii de Sus, Toporăști, Blăgești, Crăsnășeni, Tătărăni, Poiana, Lipovăț, Huși,  Pădureni, Știoborăni, Văleni, Râșești, Drânceni, Vaslui, Vâlcele, Ghermănești, Tupilați, Corbu, Chițoiu, Ruși, Mânzați, Gherghești și Negrești. 

Cele mai complexe intervenții au fost cele din Corbu – Lipovăț, Știoborăni (comuna Solești) și Gherghești (cu extindere spre satul Ruși, comuna Puiești). Incendiul care a solicitat cele mai multe forțe  și mijloace de intervenție a fost în comuna Lipovăț. Între localitățile Chițoc – Lipovăț – Corbu, incendiile au afectat aproximativ 250 hectare vegetație uscată și mărăciniș. În localitatea Corbu, din cauza vântului puternic, exista riscul ca flăcările să afecteze peste 20 case, o biserică, un drum și o suprafață împădurită. Patru echipaje de pompieri militari, SVSU Lipovăț și localnicii au luptat cot la cot pentru a opri flăcările ce mistuiau totul în cale. Incendiul a fost oprit la limita unui drum care traversează localitatea și în apropierea caselor. 

În comuna Gherghești, de câteva zile, incendiile de vegetație uscată și mărăciniș sunt înlănțuite. Dacă acum două zile ardea între localitățile Lunca și Gherghești, azi-noapte (în noaptea de luni spre marți, n.r.), un incendiu de proporții a izbucnit în extravilanul satului Gherghești și s-a extins înspre satul Ruși (comuna Puiești). După aproximativ cinci ore și jumătate, incendiul a fost lichidat, suprafață afectată însumând peste 100 hectare. 

Un alt incendiu foarte puternic a fost cel din localitatea Știoborăni,  comuna Solești. Pompierii militari,  SVSU Solești și localnicii au luptat mai bine de două ore cu flăcările, în final fiind salvată o zonă împădurită cu salcâm. Incendiul a afectat peste 50 hectare vegetație uscată și mărăciniș. 

Un alt incendiu intens mediatizat a fost cel izbucnit pe o suprafață de vegetatie uscată și mărăciniș cuprinsă între releul și crucea care străjuiesc dealurile din zona de est a municipiului Vaslui, în comuna Muntenii de Sus.

La acest incendiu au intervenit SVSU Muntenii de Sus, câțiva localnici și pădurarul din comuna Tanacu, acesta din urmă venind însoțit de alte două persoane din aceeași localitate. Din cauza vântului și a terenului accidentat, intervenția celor 15 persoane a durat aproximativ două ore, suprafața afectată fiind de circa doua hectare vegetație uscată și mărăciniș.