Instituția Prefectului Județului Vaslui și-a actualizat programul de audiențe cu cetățenii. Astfel, prefectul și cei doi subprefecți vor avea audiențe în fiecare zi de miercuri la sediul instituției, dar și la primăriile din Bârlad, Huși și Negrești.

Instituția Prefectului din județul Vaslui a actualizat programul audiențelor acordate de către prefect și subprefecți. Cetățenii din județ cu probleme sau doleanțe pot ajunge să-și spună doleanțele în fața prefectului în fiecare zi de miercuri, după ora 10, în prima zi de miercuri a lunii la sediul Instituției Prefectului din municipiul Vaslui, în a doar zi de miercuri a lunii la Primăria Bârlad, în a treia zi de miercuri a lunii la sediul Primăriei Huși, iar în a patra zi de miercuri a lunii la sediul Primăriei Negrești.
Subprefectul Dorin-Neculai Apostu va avea audiențe în prima zi de miercuri a lunii la Primăria Bârlad și în a doua zi de miercuri a lunii la sediul Instituției Prefectului, în vreme ce subprefectul Mircea Gologan va ține audiențe în a treia zi de de miercuri a lunii la sediul Instituției Prefectului.
Solicitarea primirii în audiență se va face în baza cererii de primire în audiență, formulată în scris și care trebuie să conțină datele de identificare ale solicitantului și obiectul solicitării, pentru persoanele care se prezintă la sediul instituției.
Formularul privind solicitarea primirii în audiențe poate fi găsit și descărcat de pe pagina de internet a instituției: vs.prefectura.mai.ro, unde se pot găsi informații despre programul audiențelor și precizări privind modul de înscriere a solicitanților și de desfășurare a audiențelor.











Domnilor din conducerea prefecturi (platiti foarte bine din bani publici si sunteti in slujba cetatenilor) in campanile electorale cum veniti prin sate sa va votam asa ar fi bine si voi sa veniti sa vedeti cu ce probleme se confruta tarani , nu sa venim noi in audiente . Va rugam sa faceti demersuri la Consiliul Judetean Vaslui sa toarne pietris in gropile (doar in gropi) pe drumul judetean DJ 242 B din comuna Malusteni si sa faca santuri de scurgerea apei pe marginea drumului (pentru a nu se mai strica drumul asa de repede). Va rugam sa asfaltati drumurile judetene DJ 242 C si DJ 242 G din comuna Vinderei (cei din judetul Galati au asfaltat pana la granita cu judetul Vaslui, cum la ei se poate si la noi NU) . Bani vin in fiecare judet pe diferite programe Anghel Salini, … Nu mai vrem amanari de la an la an sub diferite motive (cum spun autoritatile ca da le modernizam la anul … ) Speram sa aveti curaj sa faceti demersuri la CJV sa nu va fie frica ca veti fi schimbati din functii de sefi de partid . Dumitru Buzatu sau alti sefi nu cred ca sunt si ei de neschimbati . Va rugam fiti in slujba tuturor cetatenilor (si aici sunt cetateni platitori de taxe si impozite dar si votanti) . Va rugam sa aveti CURAJ si sa fiti oameni ! Dumnezeu ii va pedepsi pe cei nedrepti si familile lor (boli incurabile) !
este greu, unde sunt bani publici sunt neamuri, prieteni, fini, nepoti, …
Comentariile sunt închise.