Șansele ca guvernul propus de USR să obțină votul Parlamentului, după desemnarea lui Dacian Cioloș ca premier de către președinte, s-au arătat a fi scăzute încă de la votul pe comisii. De exemplu, Comisia Juridică, din care face parte și deputatul vasluian Eduard Popica, i-a dar un aviz negativ „usturător” lui Stelian Ion.

După declarația „fulminantă” a celui propus de președintele țării pentru funcția de prim-ministru, nou alesul președinte al USR Dacian Cioloș, care spunea că nu va face parte din Guvern, pentru ca, apoi, să-și amintească că totuși face parte din Guvern, fiind premier, gafele se țin lanț de cabinetul propus de USR.
În Comisia Juridică, din care face parte și deputatul PSD Eduard Popica, candidatul USR pentru funcția de ministru al Justiției, Stelian Ion, a primit un aviz negativ pe care Popica l-a calificat drept „usturător”, câtă vreme acesta a fost votat doar de cei din propriu partid.
Eduard Popica și-a motivat votul negativ prin aceea că „Stelian Ion nu poate aduce un plus justiției din România”. „Ministrul propus nu a reușit decât să dea vina, să certe și să aducă acuze de o gravitate fără precedent”, a spus Popica după vot. „Astăzi, în cadrul audierilor Ministrului propus al Justiției, domnul Stelian Ion nu a reușit să convingă pe absolut nimeni, cu excepția colegilor domniei sale de partid, că măsurile trecute în Programul de Guvernare în ceea ce privește Ministerul Justiției, sunt măsuri care susțin sistemul judiciar și independența justiției din România”, a scris deputatul Eduard Popica pe pagina sa de socializare.
Prestația lui Stelian Ion în fața membrilor comisiei l-a impresionat negativ pe deputatul vasluian: „Într-o repetiție continuă prezentată printr-un teatru ieftin, ministrul propus nu a reușit decât să dea vina, să certe și să aducă acuze de o gravitate fără precedent începând de la Președintele României până la magistrații sistemului judiciar”.
„Cu excepția obsesiei personale, dar și politice de desființare a SIIJ (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție – n.r.), Stelian Ion nu a prezentat nimic concret, nimic ce poate aduce un plus justiției din România, obținând astfel un usturător AVIZ NEGATIV din partea comisiilor reunite ale celor două Camere din Parlamentul României”, a mai scris deputatul vasluian.










