În anul 2021, fondurile pentru investițiile de la nivelul Bârladului se ridică la peste 50 milioane lei, în creștere cu câteva milioane față de anul precedent, însă doar 19 milioane lei sunt de la bugetul local. Celelalte 31 de milioane de lei provin de la Uniunea Europeană și sunt programate pentru începerea unor importante investiții ori pentru continuarea unor proiecte demarate în 2019 ori 2020. Cele mai mari sume sunt direcționate către „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public din Bârlad” – 7.224.405 lei, „Modernizarea sistemului de iluminat public” – 5.590.522 lei, „Creșterea eficienței energetice a clădirii Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad” – 5.022.356 lei.

Dacă, în 2019, totalul investițiilor programate a fi realizate în Bârlad a fost de numai 13,8 milioane lei, iar în 2020 – de 47,6 milioane lei, suma alocată în acest an pentru investiții va mai crește puțin. Potrivit unei liste ce urmează să fie supusă atenției consilierilor locali în ședința extraordinară de astăzi, în 2021, se vor investi 50.072.347 lei. Cea mai mare sumă, adică 31.036.267 lei, reprezintă fonduri nerambursabile și vine de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și prin Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spatiul Economic European și Norvegian. Din bugetul local estimat la 162.589.000 lei de care va dispune în acest an Bârladul, se îndreaptă către lucrările de investiții suma de 19.036.080 lei.
Proiecte continuate
Așa cum a fost realizată lista de investiții, pentru lucrări în continuare vor fi alocați cei mai puțini bani. Concret, la acest capitol, cea mai mare investiție din 2021 vizează proiectul „Modernizarea sistemului de iluminat public” (valoare 5.590.522 lei), prin care se dorește instalarea a 258 de stâlpi și a 1.261 de corpuri de iluminat pe 20 de străzi din oraș, respectiv modernizarea a circa 25 de kilometri din sistemul de iluminat public. În ordine descrescătoare, urmează proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad” (fostul Spital de Copii „Sfântul Nicolae”) – valoare 5.022.356 lei, ce vizează lucrări de anvelopare termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, reparații la acoperiș și subsol, înlocuirea rețelelor de distribuție a energiei electrice și termice, montarea de echipamente pentru producerea de energie din surse regenerabile (panouri fotovoltaice).
Urmează o investiție începută în 2020 și care se apropie de finalizare, respectiv „Asfaltare și modernizare străzi în municipiul Bârlad”, pe nouă străzi, respectiv Cerbului, Constantin Brâncoveanu, Aurel Vlaicu, Muzelor, Ștefan Neagoe (cartier Deal) și Gheorghe Emandi, Ion Codrescu, Griviței și Opanez (cartier Cotu Negru) – valoare 3.030.891 lei.
Deși e trecut la „lucrări în continuare”, proiectul „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon” abia urmează să fie implementat. Acesta prevede înființarea a două noi trasee prin oraș și amenajarea de stații de transport pe traseele nou înființate, reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere pe mai mult de 7 kilometri, construirea de piste pentru bicicliști, amenajarea a trei parcări de transfer de tip park&ride la principalele intrări în oraș, precum și construirea și dotarea unei autobaze. Are o valoare totală de peste 57 milioane de lei, însă în acest an se vor aloca doar 1.601.357 lei.
Proiecte noi-nouțe
În ceea ce privește proiectele care vor demara în acest an, suma totală alocată este mai mare. Primul proiect vizează „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public din Bârlad” (valoare 7.224.405 lei). În ordine descrescătoare, urmează „Consolidarea, modernizarea și dotarea Școlii Profesionale din strada Republicii nr. 318 din cadrul Colegiului Tehnic «Alexandru Ioan Cuza»” (valoare 4.220.029 lei). acest proiect prevede consolidarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, finisaje, reparații la acoperiș, dotări pentru sălile de clasă, pentru laboratoare, internat și cantină, precum și înlocuirea tuturor instalațiilor electrice, sanitare și termice, a centralei termice a unității școlare, precum și montarea de panouri fotovoltaice pentru energie electrică și de panouri solare, pentru apă caldă.
Tot la capitolul „lucrări noi” figurează și investiția „Extinderea și dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad” (valoare 3.406.072 lei), dar și proiectele „Construire creșă cu trei grupe în Bârlad” (valoare 2.589.826 lei); „Achiziție autobuze pentru dotarea «Serviciului de transport public local de persoane» în Bârlad” (valoare 2.540.000 lei) și „Construire și dotare corp nou pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 «Clopoțel»” (valoare 2.122.688 lei).
Tot în 2021, vor fi demarate și lucrările la proiectul „Modernizarea, dezvoltarea și dotarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 8” (valoare 2.018.000 lei), dar se va aproba și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un spital nou (valoare 2.000.000 lei).
Nu în ultimul rând, în 2021, se vor cheltui de la bugetul local câteva milioane de lei doar pentru proiecte tehnice, documentații de autorizare a lucrărilor de intervenție, planuri urbanistice zonale și de detaliu, documentații necesare depunerii cererilor de finanțare la Axa 13, studii de fezabilitate și documentații cadastrale.











Boros este de departe cel mai slab primar la Baeladului. Sunt 5 ani de cand este primar, dar realizările sunt foarte modeste, mai ales la capitolul infrastructură rutieră.
Comentariile sunt închise.