Drum reabilitat de vasluieni între două localități din județul Galați

0

Consiliul Județean Vaslui va discuta în următoarea sa ședință, de vineri, un proiect de hotărâre mai puțin obișnuit, fiind vorba despre reabilitarea unui segment de drum județean care face legătura între două localități din județul Galați.

În ședința sa de vineri, Consiliul Județean (CJ) Vaslui va lua în discuție un proiect de hotărâre care privește aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție „Reabilitare și modernizare drum județean DJ 242C : Limită județ Galați (Gara Docăneasa) – Limită județ Galați (Gara Tălășmani)”.

Ce este mai puțin obișnuit la această investiție este deci faptul că segmentul de drum reabilitat face legătura între două localități din județul vecin, Galați.

Finanțarea investiției se va face din bugetul local al județului Vaslui, valoarea totală fiind de 21.358.612,90 lei. Sunt propuse lucrări de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 242C pe o lungime de 6.265 metri.

„Analizând necesitaţile comunităţii cu privire la situația în care se află drumul județean DJ 242C, s-a considerat prioritară reabilitarea și modernizarea acestui sector de drum judetean pentru asigurarea cadrului de dezvoltare economico-socială a județului. Proiectul propus tratează aspecte legate de dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, legătura locuitorilor comunei cu zonele dezvoltate, accesul facil al autovehiculelor destinate situațiilor de urgență, creștere atractivității și competivității zonei. Lucrările proiectate au ca scop asigurarea unui drum cu parametri optimi pentru desfăşurarea unui trafic auto și pietonal în condiţii de siguranţă şi confort, pe toată perioada anului, fără restricţii”, se spune în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Investiția vine după ce, la sfârșitul anului trecut, aceeași comună de la marginea județului, Vinderei, a fost beneficiara unei importante investiții în infrastrctura rutieră. CJ Vaslui a investit 27.200.989 lei pentru finanțarea proiectului „Reabilitare și modernizare DJ 242G: Vinderei (DJ 242 C) Brădești”. Drumul județean DJ 242 G are o lungime de 7,634 km și a fost împărțiț în 2 tronsoane. Terenul în suprafață totală de 86.984 mp aferent lucrărilor este situat în intravilanul și extravilanul comunei Vinderei – satele Vinderei și Brădești.

Lucrările constau în reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 242 G în lungime totală de aproximativ 7,634 km cu îmbrăcăminte bituminoasă, amenajare accese la proprietăți, realizarea de semnalizări rutiere și refacere de șanțuri și podețe.