• După mai bine de cinci luni de la semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene, conducerea Spitalului „Elena Beldiman” Bârlad a demarat, marți, procedura de licitație în vederea dotării unității cu echipamente medicale în valoare totală de aproape 34 milioane de lei cu TVA. În primă fază, se vor achiziționa echipamente extrem de importante în valoare de peste 23 milioane de lei cu TVA. Cu restul banilor se vor cumpăra materiale de protecție și dezinfectanți.

Marți, 22 decembrie, conducerea Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, unitate de suport pentru tratarea pacienților COVID-19, a publicat pe SICAP, noul portal pentru licitațiile online, un anunț privind un contract de achiziție în vederea dotării unității cu echipamente medicale în cadrul proiectului „Sistem Integrat Suport pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență COVID-19 la nivelul Spitalului Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad”. Proiectul este finanțat cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa prioritară 9 – „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”, Obiectivul specific 9.1 – „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”. Contractul de finanțare a fost semnat de Ministerul Fondurilor Europene încă din data de 13 august. Deși, inițial, în cererea de finanțare depusă de reprezentanții spitalului se cerea suma de 46.953.933,70 lei (circa 10 milioane de euro), suma aprobată a fost de 33.726.424,01 lei (circa 7 milioane de euro).
Achiziția de echipamente medicale se va realiza în două tranșe, prima fiind demarată acum și are o valoare de 19.427.712,36 lei fără TVA (adică 23.118.977,71 lei cu TVA). În cea de-a doua tranșă, se vor cumpăra materialele de protecție și dezinfectanții. Așa cum se arată în anunțul licitației, contractul este împărțit în 26 de loturi, ceea ce înseamnă că poate exista un singur furnizor desemnat câștigător sau pot exista maximum 26 de furnizori. Astfel, spitalul vrea să cumpere următoarele echipamente medicale: Lot 1 – lampă ultraviolete (150 bucăți – 1.836.000 lei); Lot 2 – injectomat (40 bucăți – 401.280 lei); Lot 3 – sistem monitorizare centrală (612.000 lei); Lot 4 – stație de sterilizare (2.066.726,40 lei); Lot 5 – aparat de monitorizare hemodinamică complexă cu 20 parametri cardiaci (116.400 lei); Lot 6 – aparat de măsurare a debitului cardiac minim invaziv (88.800 lei); Lot 7 – autoclav cu accesorii – sistem integrat de tratare deșeuri medicale (1.073.184,90 lei); Lot 8 – analizor gaze sangvine (3 bucăți – 273.600 lei); Lot 9 – pat ATI de înaltă performanță cu acționare electrică (18 bucăți – 1.384.560 lei); Lot 10 – monitor funcții vitale complex (12 bucăți – 818.712 lei).
Tot la această licitație se dorește achiziționarea următoarelor echipamente: Lot 11 – concentrator de oxigen (30 bucăți – 205.200 lei); Lot 12 – aspirator portabil (10 bucăți – 140.400 lei); Lot 13 – pat spital mecanic (27 bucăți – 204.282 lei ); Lot 14 – set laringoscop cu fibră optică cu multiplă folosință, cu lame diferite marimi (1.000 bucăți – 1.800.000 lei); Lot 15 – genți resuscitare echipate complet (40 bucăți – 84.033,60 lei); Lot 16 – sistem intubație dificilă – videolaringoscop portabil (3 bucăți – 324.000 lei); Lot 17 – sistem intubație dificilă – videolaringoscop cu accesorii (3 bucăți – 925.516,80 lei); Lot 18 – aparat de ventilație portabil, de transport – (3 bucăți – 342.000 lei); Lot 19 – aparat de ventilație adult și copil (13 bucăți – 2.310.266,40 lei); Lot 20 – pat spital electric (100 bucăți – 1.386.000 lei); Lot 21 – combină frigorifică – bancă de sânge, 6 sertare (2 bucăți – 66.430,26 lei); Lot 22 – izoletă și accesorii (48.000 lei); Lot 23 – ecograf – echipament de imagistică ecografică, cu ultrasunete și Doppler (8 bucăți – 1.872.000 lei); Lot 24 – electrocardiograf (30 bucăți – 821.520 lei); Lot 25 – pompă volumetrică peristaltică (20 bucăți – 158.400 lei) și Lot 26 – tuburi de oxigen portabile de diferite mărimi (30 bucăți – 68.400 lei). Sumele estimate sunt în lei fără TVA.
Ofertele firmelor interesate de această achiziție sunt așteptate până pe data de 25 ianuarie 2021, ora 15.00, însă nu au fost precizate termenele până la care vor fi evaluate. Criteriul de atribuire aplicat pentru loturile nr. 2, 3, 5, 6, 8, 11, 12, 13, 15, 16, 18, 21, 22, 25, 26 este prețul cel mai scăzut, iar pentru loturile nr. 1, 4, 7, 9, 10, 14, 17, 19, 20, 23, 24 este cel mai bun raport calitate – preț.










