Onorate Redacții, aleg să-mi exprim, pe această cale, nemărginita recunoștință pentru implicarea dumneavoastră în popularizarea gândurilor și sentimentelor celui ce a fost soțul meu, Dan Ravaru. El a intrat în Veșnicie pe 28 septembrie 2020, dar abia acum, ogoindu-mi durerea, măcar și într-o măsură atât de mică, mi-am găsit resursele interioare necesare transpunerii în scris a suferințelor pricinuite de dispariția lui Dan atât din „lumea” familiei mele, cât și din „lumea” culturii vasluiene (aș îndrăzni, chiar, să spun: a celei naționale!).
L-am cunoscut pe Dan acum aproape 30 de ani, pe când eram elevă de liceu, imediat după 1989 – la un cenaclu literar din Vaslui în care am și citit, tocmai pentru că mă prezentasem acolo pentru prima dată (la recomandarea profesorului meu din Bârlad, Lucian Ravaru, ulterior devenit cumnat – cine-ar fi bănuit această decizie a Sorții?). Am avut succes la cenaclu, iar când Dan mi-a cerut să-l conduc spre locuința sa (aveam drum comun, oricum!), am acceptat – era iarnă, vacanța de iarnă, iar el mergea destul de greu, mai ales că orgoliul nu-i permitea, la acel timp, să poarte baston. Și am discutat! La destinație, drept mulțumire pentru companie, mi-a oferit un măr, iar eu, surprinsă, țin minte că l-am întrebat: „Ăsta e unul din merele Evei? Ador merele, sunt fructele mele preferate! – și l-am sărutat pe obraz. Peste ani, mi-a mărturisit că acela a fost momentul în care s-a îndrăgostit iremediabil. „Atâta inocență, Cleopatra! Atât de multă inocență și farmec într-o lume atât de cenușie… Sper să nu te schimbi niciodată, să nu te lași coruptă de beteala strălucitoare aruncată la gunoi după Crăciun! (Așa mi-a spus, iar ideea betelii pe pubele chiar am folosit-o mai târziu, într-una dintre povestirile din prima mea carte – publicată în 1999 – „Zilele Demiurgului”).
Acesta a fost, cum se zice, un punct de cotitură. De-atunci am rămas prieteni – eu m-am măritat, am dat viață la doi prunci frumoși și deștepți, dar am păstrat mereu legătura, peste timp și spațiu. După divorțul meu am devenit un item – ne-am căsătorit în 2010 – la cununie martori ne-au fost soții Cornea, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. Împreună ne-am crescut fiii, am participat la viața culturală a județului, la tradițiile și datinile sale, împreună ne-am dedicat scrisului, am gândit și am rezonat cu ideile general-umane, cu ideile naționale și cu cele strict locale. Dan Ravaru mi-a fost mentor, prieten, soț, dar și tată pentru copii – un formator. Mi-a fost ca un far în întuneric, protejându-mă de negurile existențiale. „A nu-mi pierde inocența într-o lume atât de cenușie” uneori a devenit un comandament pe care am încercat să-l respect întotdeauna, deși nu doar pentru el, ci și pentru mine.
Această scrisoare se adresează celor două redacții ale ziarelor din Vaslui, „Vremea Nouă” și „Monitorul”, care au publicat articolele soțului meu și cărți întregi – și care mi-au publicat și mie articolele („Monitorul”). Doresc să mulțumesc din suflet cotidianului „Vremea Nouă” pentru promisiunea făcută – aceea de a continua să publice și pe viitor fragmente din opera lui Dan Ravaru – promisiune deja concretizată până acum!
Consider că o personalitate ca Dan Ravaru nu se va naște prea curând – a fost un spirit autentic, un „de omnibus rebus” în ale culturii, o „enciclopedie ambulantă” (cum l-a numit domnul profesor Teodor Pracsiu), cu „o memorie de elefant” (cum îl caracterizam eu), un caracter puternic, ce ura compromisul, un patriot deosebit, un OM!
Le sunt recunoscătoare tuturor celor care au venit la înmormântare, mulțumesc colegilor săi de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, de la Revista „Elanul”, de la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul”, de la Primăria Vaslui, de la Consiliul Județean Vaslui și celor de la CAR Pensionari (în persoana doamnei Valentina Lupu). Nu în ultimul rând, le mulțumesc celor trei cei mai buni prieteni ai soțului meu (domnul Dan Ailincăi, dr. Valeriu Lupu, col. Mihai Ștefan Focșa), precum și fratelui său, domnul profesor Lucian Ravaru, fără de care nu aș fi putut depăși nici o singură secundă din ceea ce-a presupus trecerea în neființă a unui suflet atât de nobil ca cel al lui Dan Ravaru. Nici nu-mi ajung, de fapt, cuvintele pentru aceste MULȚUMIRI!
• Cleopatra Ravaru
Bună ziua. Mă numesc Banu Alin din satul Barzesti com.Stefan cel Mare jud.Vaslui și aș vrea să vă informam că in sat la noi este un bătrân de peste 70 ani care este ținut cu forța de peste 7 ani.I sa luat buletinul și este pus să muncească fără a fi plătit la stână la Toderica Cătălin și este bătut aproape zilnic.la acest bătrân i să dat de la primărie ajutor de lemne dar Toderica ia luat bani. Am sunat și la politie dar nu sa luat nici o măsură cu acest bătrân. Cu buletinu batranului Toderica Catalin scoate bonuri de lemn pentru a nu gi depistat de catre fisc. Vă rog să faceți ceva dumneavoastră în această privința pentru a ajuta acest bătrân.
Comentariile sunt închise.