Parcul „Victor Ion Popa” Bârlad are foișor

0

• De câteva zile, bârlădenii dispun de un nou loc de relaxare, un foișor de grădină amplasat în incinta Parcului „Victor Ion Popa”. Noul obiectiv va putea fi „testat” de copii și adulți deopotrivă abia când parcurile vor fi redeschise publicului.

Reprezentanții Primăriei au anunțat, zilele trecute, că, de curând, au fost terminate lucrările de amenajare a unui nou loc de relaxare pentru localnici. Este vorba despre un foișor de grădină, ce a fost amplasat în parcul central al orașului. Deocamdată, cât încă sunt valabile restricțiile de circulație, oamenii nu au acces la el, însă, de îndată ce situația epidemiologică actuală o va permite, foișorul va fi deschis publicului, evident, odată cu permiterea accesului în Parcul „Victor Ion Popa”.

„După cum am mai spus, la nivel local s-a lucrat fără întrerupere la toate proiectele demarate înaintea declarării stării de urgență. Deși unele lucrări au înregistrat ușoare întârzieri, pentru siguranța constructorilor, altele au mers în ritm normal. Amenajarea foișorului este o dorință mai veche a bârlădenilor care veneau în parc și care au cerut un loc umbros, sau unde să se adăpostească pe timp de ploaie. S-a ales o variantă, și anume cea a unui foișor de grădină, care să nu contrasteze cu aspectul parcului, ci din contra, să se încadreze perfect în peisaj. Totodată, intenționăm să îl refacem și pe cel vechi, amplasat în incinta parcului pentru copii din apropiere”, au precizat reprezentanții primăriei.

Potrivit acestora, amenajarea foișorului nou vine în completarea altor proiecte realizate la nivel local (construirea unui nou parc de joacă pentru copii, amplasarea a 12 căsuțe cu cărți în cele mai intens circulate zone ale orașului pentru încurajarea lecturii în aer liber și suplimentarea locurilor de picnic) la care bârlădenii vor avea acces imediat ce restricțiile impuse de starea de urgență vor înceta.