Municipiul Suceava și opt comune limitrofe intră în carantină totală, potrivit unei ordonanțe militare (nr. 6) adoptate luni seară și anunțate de ministrul de interne, Marcel Vela.

Cele
opt comune care intră în carrantină totală sunt Adâncata,
Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu
Dragomirnei.
În
acest moment, toate căile de acces sunt securizate de Armată și
Poliție.
De
asemenea, se instituie pe perioada stării de urgență o zonă de
protecție, ca perimetru de siguranță în jurul localităților
carantinate, formată din toate celelalte unități teritoriale
administrative din județul Suceava.
Decizia
vine ca urmare a faptului că din cele 2.109 cazuri confirmate, 593
sunt în Suceava.
„Din
cele 2.109 cazuri, 593 se află în municipiul Suceava. În urma
analizei INSP și în urma discuțiilor, am considerat din punct de
vedere medical că trebuie luate măsuri suplimentare în zona
Sucevei”, a spus Raed Arafat.
În zona carantinată este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:
- a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și a aprovizionării populației;
- b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.
Ministerul
Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și
operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane,
nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie
pentru transportul călătorilor în zona carantinată.
„Conducerea
MAI, Guvernul României, asigurăm cetățenii din Suceava de toată
susținerea noastră. În aceste momente, unitatea românilor ne va
face mai puternici și mai încrezători că vom învinge”, a
declarat ministrul de Interne, Marcel Vela.










