• Luni, Comitetul Local pentru Situații de Urgență instituit la nivelul Primăriei municipiului Vaslui a decis noi măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19, măsuri care au fost puse în aplicare imediat. În plus, se așteaptă comunicarea oficială a măsurilor decise la nivel național, luate ca urmare a Stării de Urgență decretate, pentru aplicarea imediată a acestora și la nivel local. Mai trebuie spus că pe site-ul municipalității vasluiene a fost creată posibilitatea informării populației cu privire la măsurile luate în această periodă.

Activitatea de audiențe la Primăria municipiului Vaslui a fost suspendată pe durata stării de urgență, respectiv în perioada 16.03.2020 – 14.04.2020. “Cetățenii care doresc să aducă la cunoștință probleme cu care se confruntă sau să adreseze întrebări, propuneri, sugestii se pot adresa Primăriei municipiului Vaslui ca și până acum, folosind adresa de email a instituției: pmv@primariavaslui.ro, numărul de telefon 0235/310.999 și numărul gratuit TelVerde 0800.800.780. Informațiile furnizate de dvs. vor fi comunicate de îndată compartimentelor de specialitate din cadrul instituției, care pot soluționa aspectele aduse la cunoștință”, se arată în comunicatul transmis de municipalitate. Toate solicitările și răspunsurile din partea și către cetățeni sau instituții se vor realiza, pe cât posibil, prin intermediul e-mailului Primăriei municipiului Vaslui – pmv@primariavaslui.ro.
Sesizările sau urgențele urmează a fi anunțate la TelVerde 0800.800.780, linie telefonică gratuită. În cazul unor situații excepționale, accesul la sediul primăriei va fi permis doar către biroul Registratură, în vederea ridicării – depunerii de documente. Plata tuturor obligațiilor fiscale se va face doar prin mijloace electronice de plată, internet banking sau on-line, pe www.ghiseul.ro. Trebuie spus că deja, la nivel național, a fost luată măsura prelungirii perioadei în care cetățenii se pot achita de obligațiile fiscale locale, beneficiind de reducerea stabilită la nivelul fiecărui UAT, până la data de 30 iunie 2020. În plus, Comitetul Local pentru Situații de Urgență instituit la nivelul Primăriei municipiului Vaslui a decis noi măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19, măsuri care au fost puse în aplicare imediat. Între altele, a fost instituită obligația tuturor agenților economici de a lua măsurile necesare în această perioadă. Astfel, vor fi supuse igienizării și dezinfecției frecvente suprafețele expuse, mobilierul din dotare, casele de marcat, clanțele și mânerele ușilor și orice alte suprafețe atinse în mod frecvent cerându-se totodată păstrarea distanței de minim 2 metri între persoane singure sau grupuri de persoane deservite. În perioada următoare se va evita organizarea de activități sau evenimente în spații închise, respectiv concerte, petreceri, inclusiv parastase, cu peste 50 de participanți fără a solicita, în prealabil, avizul special al Direcției de Sănătate Publică Vaslui. De asemenea, agenții economici au obligația de informare constantă cu privire la noi reglementări ale activității comerciale desfășurate, folosind în acest scop doar surse oficiale de informare.
În piețele alimentare s-a impus accesul restricționat, respectiv fluxuri separate pentru intrare și ieșire. La intrarea în piețe, la fel ca în cazul multor altor instituții sau stabilimente, cetățenii au la dispoziție substanțe dezinfectante pe bază de alcool sanitar și șervete de hârtie, pentru a se dezinfecta pe mâini. Municipalitatea vasluiană reînnoiește apelul către cetățeni de a limita la maxim deplasările și contactele cu alte persoane, măsură care, împreună cu igienizarea cât mai deasă a mâinilor, poate contribui la stăvilirea îmbolnăvirilor.









