Scriitorul Varujan Vosganian si-a lansat volumul Statuia comandorului la Barlad si la Suletea

0

Volumul de proza Statuia comandorului, aparut in 2018 la Editura Polirom din Iasi, s-a bucurat de un interes enorm din partea rafinatului public barladean, care a umplut, sambata, 23 februarie, foaierul Teatrului Victor Ion Popa. Expansiv ca de obicei, autorul a dat autografe si s-a fotografiat minute in sir cu doritorii, deloc putini. Dupa-amiaza, un eveniment similar a avut loc si la Caminul Cultural Virgil Caraivan din Suletea, unde Varujan Vosganian a fost intampinat de elevi imbracati in straie populare, aflati la repetitii.

Statuia comandorului este o colectie de patru nuvele scrise in anii de dinaintea Revolutiei care a asteptat indelung sa vada lumina tiparului. S-a intamplat in 2018, prin grija Editurii Polirom, Iasi, iar in acest inceput de an s-a bucurat de o meritata re-lansare, la Barlad si Suletea, in prezenta autorului si a unei numeroase asistente. Publicul a savurat din plin fiecare moment pregatit de organizatori, invitati de calibru au prezentat volumul din perspectiva literara si stilistica, iar autorul, ca de obicei, a fost intr-o forma de zile mari.
Varujan Vosganian a venit la intalnirea cu publicul barladean cu zambetul pe buze, iar timpul petrecut in compania iubitorilor de carte parca s-a dilatat. Profesorii Gruia Novac si Teodor Pracsiu si-au dat masura profesionalismului in ceea ce priveste critica literara si, alaturi de academicianul si poetul Ion Hadarca, au oferit audientei motive in plus sa citeasca pe indelete romanul Statuia comandorului.
Este vorba despre un volum marturie a anilor ’80, ale carui personaje – muncitori, tarani, intelectuali sau comercianti ai perioadei comuniste, sunt cu totii rebeli fara cauza, asa cum spune chiar autorul. E o carte unde cititorii nu vor gasi, insa, niciunul dintre cuvintele care denumesc acest spatiu concentrationar suspendat in timp (comunism, comunist sau partid), o carte in care Varujan Vosganian reuseste o descriere rafinata a omului captiv in carcera in care e obligat sa supravietuiasca.
Autorul le-a vorbit barladenilor despre importanta memoriei, la a carei fundatie adauga volumul Statuia comandorului, constient fiind ca un popor care nu are decat trecut, si nu memorie, n-o sa aiba nici viitor. Eu sper ca aceia care vor citi cartea si alte asemenea carti vor desprinde din trecut memoria, o vor lua cu ei si ea va fi barca de salvare impotriva oricarui naufragiu, a declarat scriitorul. Acesta a tinut sa sublinieze si faptul ca libertatea castigata dupa Revolutie nu a venit la pachet cu un ghid de folosire, mai exact nu am fost educati sa fim liberi, astfel ca multi romani au fost surprinsi realmente de anii care au urmat comunismului si isi cauta inca Steaua Polara.
Prezent la evenimentul organizat de Asociatia Proiect Moldova, deputatul Daniel Olteanu s-a bucurat de atmosfera calda din Foaierul Teatrului Victor Ion Popa, apreciind ca volumul colegului Varujan Vosganian este o lectie numai buna despre ce inseamna libertate si cat de mult mai avem de invatat pana sa o pretuim. E important sa nu uitam cat de mult ne-am dorit sa fim liberi, in toate intelesurile acestui cuvant. Este o dubla bucurie pentru mine: sa vad ca vasluieni de toate varstele se reintorc la carti si la lectura atunci cand vor sa se rupa de cotidian si ca am reusit sa mijlocesc intalnirea cu unul dintre remarcabilii scriitori contemporani. Varujan Vosganian are toata admiratia mea pentru modul autentic in care isi poarta haina de scriitor, pe care il redescopar cu fiecare pagina si cu fiecare noua intalnire, a spus Daniel Olteanu, la finalul unui eveniment la care nu a existat deloc cuvantul politica.
In Barlad, unde oficiile de gazda au fost facute de secretarul literar al Teatrului Victor Ion Popa, Teodora Spanu, publicul s-a putut delecta si cu momentele artistice pregatite de Grupul folk Ecou, condus de profesorul Corneliu Plesu.
Dupa orele amiezii, Varujan Vosganian a poposit si la Suletea. Scriitorul si-a lansat volumul in prezenta unor elevi care l-au surprins cu portul popular si interesul deosebit pentru lectura. Tot la Suletea, Varujan Vosganian a vizitat Biblioteca proaspat amenajata in cursul anului trecut, precum si Muzeul din comuna.
Ospitalitatea si organizarea fara repros a vizitei sale in Barlad si la Suletea l-au impresionat pe poetul si scriitorul Varujan Vosganian si l-au facut sa exclame: Voi reveni curand, asa cum vinovatul se intoarce mereu la locul faptei!.