Doi indivizi care, fiecare, si-au deposedat prin violent cunoscutii, pe unul, de bani, pe cellalt, de un telefon mobil, nu se mpac cu gndul c au ajuns dup gratii. Cei doi au contestat msura arestrii preventive luat asupra lor, fr succes ns, Tribunalul Vaslui respingnd contestatiile ca nefondate.
Duminic, 15 iulie, s-a dovedit a fi o zi cu ghinion pentru doi brbati, unul din Dragomiresti, altul din Osesti. Ambii au ravnit la bunuri ale unor cunoscuti, pe care si le-au insusit dup ce i-au agresat pe posesori, pentru ca, ulterior, s fie retinuti de politisti sub acuzatia de talhrie. Primul, Marius Fluturel Plesescu, in varst de 20 de ani, si-a intalnit victima intr-un bar din Doagele, acolo unde cel din urm intrase s se rcoreasc in drum spre locuinta sa, din Pungesti. Fluturel a vzut teancul de bani scos din buzunar de cunoscutul su pentru a plti consumatia, l-a urmrit la iesire si, dup ce l-a lovit, i-a furat banii, 2.400 de lei. Celui de-al doilea talhar, Constantin Onae, in varst de 40 de ani, i-a fcut cu ochiul telefonul unui vecin, pe care la dorit neaprat. Pentru c omul nu a vrut s se despart de bun voie de aparat, Onae a apelat la metoda de convingere a pumnului. Ambele victime au fcut plangere impotriva agresorilor lor, iar Politistii sectiei 1, respectiv 2 Rural Vaslui i-au retinut pe cei doi agresori pentru comiterea infractiunii de talhrie. A doua zi, Judectoria Vaslui au admis solicitrile procurorilor, de dispunere a unor msuri preventive fat de cei doi talhari si au emis mandate de arestare preventiv pentru 30 de zile. Ajunsi in arestul preventiv al IPJ Vaslui, ambii acuzati au fcut contestatie cu privire la decizia judectorilor, contestatii respinse ca nefondate de magistratii Tribunalului Vaslui. Dat fiind c niciunul dintre cei doi talhari nu are antecedente penale, s-ar putea ca perioada ce o vor petrece dup gratii s constituie ea inssi o lectie, pe lang eventuala pedeaps pe care o vor primi.











