Situatia economica si sociala
Basarabia, dupã ce a avut, la inceput, un statut special, a devenit, dupã cum am mai vãzut, gubernie, adicã o provincie oarecare a Rusiei, situatã, insã, intr-o zonã de granite. În 1917, Basarabia avea o suprafatã de 44,5 mii kilometri pãtrati si o populatie de peste 2,5 milioane de locuitori. Cei mai multi dintre acestia erau romani, desi acest apelativ nu era folosit, oficial, in Basarabia, era interzis, se putea spune numai ‘moldovan’. Politica de deznationalizare promovatã de Imperiul Tarist era aplicatã cu strãsnicie, in Basarabia mai mult decat in alte zone, deoarece vecinãtatea Romaniei era consideratã un posibil pericol. De aceea, de la bun inceput, rusii s-au strãduit sã taie legãturile dintre cele douã maluri ale Prutului. În prim plan economic se situa, desigur, agricultura, ramurã economicã in care se incadra peste 80% din populatia Basarabiei. De aici, considerarea acestei provincii drept o colonie agrarã a Rusiei. Problema proprietãtii asupra pãmantului ilustreazã aspectele cumplit negative ale politicii de deznationalizare practicate de rusi. Dupã 1812, anul negru in care a inceput ocupatia ruseascã de 106 ani, rusii au adus strãini din tot Imperiul, rusi si ucraineni, in primul rand, la care s-au adãugat bulgari si gãgãuzi, refugiati din Imperiul Otoman, toti acestia fiind improprietãriti, cu generozitate, din pãmantul basarabenilor. Strãinii si-au construit mosii prin fraudarea proprietãtilor tãrãnesti sau ocupand mosii ai cãror stãpani romani rãmãseserã dincolo de Prut. Pentru a acapara pãmant in folosul celor de alte nationalitãti, veniti sã colonizeze Basarabia, rusii au mai folosit si alte metode. Tãranilor basarabeni li s-au acordat mari loturi din pãmantul rãpit de rusi de la alte populatii de pe teritoriul imperiului. Astfel, moldovenii au intemeiat sate in zona Caucazului, dar mai multi dintre ei au ajuns tocmai in extremitatea rãsãriteanã a Asiei, pe valea fluviului Amur, unde si acum mai trãiesc vreo 300.00 de urmasi de-ai lor. Dacã simplii colonisti rusi si ucraineni, bulgari si gãgãuzi au primit loturi de pãmant indestulãtoare, dar nu exagerat de mari, au apãrut mosieri care detineau suprafete imense. Între acestia, urmasii armeanului Manuk-Bei, cel care trãdase pe romani in favoarea rusilor la Bucuresti, in 1812, detineau in jur de 40.000 de hectare de pãmant, iar alti mosieri posedau intre 10.000 si 30.000 de hectare. La acestia se adaugã colonistii germani, care au primit aproape 300.000 de hectare de pãmant, in timp ce peste 120.000 de gospodãrii ale tãranilor moldoveni nu ajungeau nici mãcar la 400.000 de hectare. Sã mai adãugãm multimea de familii moldovenesti care nu aveau pãmant deloc sau foarte putin. De aici revoltele incepute in 1905, in care dorinta de pãmant si cea de eliberare nationalã coexistau in mod firesc. Trebuie sã mai amintim cã intre 1867-1871, guvernatorul rus de origine germanã I. E. Gangardt a incercat fãrã succes sã amelioreze starea economicã a tãrãnimii. Dupã cum mentioneazã Valeriu Nemerenco, autorul unei cãrti despre suburbia Buiucani a Chisinãului, Gangardt respecta si drepturile romanilor, aproband prezenta unor formatii de teatru romanesti, de exemplu, care au sustinut spectacole pe scena teatrului din Chisinãu. Productia de cereale se situa pe prim plan intr-o mai micã mãsurã, la fel si prelucrarea acestora, deoarece cerealele mergeau, in primul rand, la export. Alte ramuri ale agriculturii de oarecare importantã erau viticultura, pomicultura si sericicultura. Din punct de vedere industrial existau, totusi, unele realizãri. Anton Moraru si Ion Negrei, in lucrarea ‘Anul 1918, ora astralã a neamului romanesc’, ne prezintã un tablou complet din acest punct de vedere, pe care il redãm mai jos pentru a putea intelege si ocupatiile predominante inafarã de agriculturã: ‘Dacã in 1913 in Basarabia functionau 500 de cazane cu aburi, 350 de motoare cu ardere internã si 75 de motoare electrice, apoi in 1917 numãrul acestora se micsorase de douã ori. În anii 1914- 1916, numãrul intreprinderilor controlate de cãtre inspectoratele de fabricã si uzinã s-a redus de la 128 la 83 sau cu 35%. În Basarabia si in judetul Tiraspol functionau 55 de intreprinderi industriale care realizau comenzile frontului. Cele mai importante dintre ele erau ‘Uzina Dinamo’, ‘Uzina Mecanicã din Tiraspol’ ‘Fabricile de cãrãmidã’ ‘Atelierele de reparatie a locomotivelor din Chisinãu, Ungheni, Mender, Ocnita, Bãlti, Reni’, ‘Moara lui Blanc’ din Bender, ‘Asociatia de Tramvaie’ ‘Fabrica de Tutun’, fabricile ‘Singer’ din Chisinãu si Bender, Fabrica de piele ‘Scala’ din Chisinãu, Fabrica de zahãr din Rabnita etc. Numãrul firmelor industrial-comerciale s-a redus de la 14.564, in 1913, panã la 9.760, in 1917, altfel spus, cu 33%. Aproape toatã industria si comertul se aflau in mainile unor venetici din Imperiul Rus. Toatã economia din Basarabia si Transnistria era controlatã de capitalul bancar prin cele 56 de sucursale ale unor bãnci din Rusia. Situatia era generalã si in domeniul creditãrii sau al asigurãrilor. Din Moscova, Petrograd si Odessa erau controlate toate operatiunile comerciale si bancare. Bineinteles, bancherii aveau parte de mari castiguri.’ Autorii citati mai sus ne dau un exemplu semnificativ: Banca de stat din Odessa cumpãra de la tãranii basarabeni cu un pret de 3-40 copeici (subdiviziune a rublei – 100 copeici egal o rublã), pudul de porumb (aproximativ 16 kg), iar agentii acestor bãnci il vindeau cu cate 80-90 de copeici. La aceasta se adãuga banca municipiului Chisinãu, care a functionat panã in 1919. Tot in legãturã cu viata economicã mai amintim cã in ajunul primului rãzboi mondial, la Chisinãu, a fost infiintatã o Casã Guvernialã pentru Credit Mãrunt, Societatea Negustorilor Basarabeni, Societatea pentru Creditul Agricol etc. Starea de rãzboi a influentat, insã, puternic economia. S-au realizat, dupã cum am vãzut, mici intreprinderi care sustineau frontul desfãsurat pe teritoriul romanesc. De asemenea, de aici se realiza aprovizionarea trupelor rusesti si, totodatã, pe mãsura posibilitãtilor, se creau rezerve. Dar actiunile bolsevicilor de mai tarziu au dus la desfintarea atelierelor si, ceea ce este si mai grav, acestia au jefuit depozitele de provizii. Prima revolutie rusã, cea declansatã la 28 februarie 1917, a avut un mare impact in Basarabia si a fost primitã cu entuziasm de majoritatea populatiei. Tendintele democratice, care se manifestaserã accentuat dupã 1905, au iesit puternic la ivealã, asa cã societatea basarabeanã, cu unele exceptii, a acceptat in totalitatea sa disparitia monarhiei si s-a aliat guvernului provizoriu, asigurandu-l de tot sprijinul. Este de la sine inteles cã moldovenii au fost interesati, in primul rand, de posibilitãtile ivite pentru o posibilã emancipare nationalã. Exprimandu-se in numele moldovenilor din Basarabia, fruntasul acestora, Nicolae Alexandri, tine sã trimitã un mesaj de felicitare noilor conducãtori de la Petrograd, in care, intre altele, se declara convins cã ‘Moldovenii din Basarabia se vor bucura de toate drepturile cetãtenesti si nationale’. Prezenta termenului ‘national’ dezvãluie, deja, tendintele care existau. Guvernul provizoriu al lui Kerenski se aratã interesat de acest mesaj si, fãrã sã dea un rãspuns clar, aminteste despre anularea unor constrangeri confesionale si nationale. Din acest rãspuns, ca si din alte atitudini, reiese clar pozitia sovãielnicã a celor aflati temporar in fruntea statului. De altfel, neclaritatea in luarea deciziilor sau intarzierea acestora va fi o caracteristicã esentialã a guvernului provizoriu, ceea ce va duce la cãderea sa. La fel, cei de la Petrograd au refuzat sã recunoascã dreptul la autodeterminare al popoarelor incluse in fostul Imperiu Tarist. În fapt, se continua politica colonialã din vremea tarului. La Petrograd, conducãtorii se schimbau, insã, de o mai mare autoritate se bucurandu-se Printul Lvov si Kerenski, iar de la acestia moldovenii aveau convingerea cã vor obtine unele drepturi, in primul rand cele nationale. Lor li se adreseazã, cu toatã increderea, Adunarea Moldovenilor din Odessa (12 martie 1917), cu mari sperante si incredere cã acestia vor fi capabili sã inteleagã interesele nationale a mai mult de 2.5 milioane de moldoveni din Basarabia si le vor sustine in cadrul Adunãrii Constituante. Pentru perioada 1917-1918 este evidentã existenta unor departajãri accentuate in viata social-politicã a Basarabiei si Transnistriei. Se dezvoltã, astfel, grupãri care exprimã interesele diferitelor pãturi sociale atat in privinta stãrii economice, cat si a tendintelor de eliberare nationalã – este vorba de preotime, militari, boierii mai mici sau mai mari, muncitori, tãrani. Niciuna, insã, dintre aceste pãturi nu se considerã, deocamdatã, superioarã si nici nu-si arogã dreptul de a ajunge la conducerea generalã a societãtii. Deosebiri mari fatã de actiunile guvernului provizoriu si, mai ales, fatã de aplicarea acestora in Basarabia apar si intre localitãti. În unele sate, jandarmii si alte autoritãti locale isi proclamã loialitatea fatã de tar si de guvernul acestuia, refuzand sã punã in practicã dispozitiile guvernului provizoriu. Pe de altã parte, insã, la Chisinãu, Bãlti, Orhei, apoi in numeroase sate, organele de ordine si administrative din vremea taristã au fost izgonite cu violentã. Transformãrile au plecat de jos, dar au ajuns in curand la varful conducerii Basarabiei. În locul guvernatorului si al grupului de slujbasi din jurul acestuia a fost instituit un comisariat guvernial al Basarabiei, care si-a atribuit toate sarcinile administrative pentru teritoriul dintre Prut si Nistru. Comisar guvernial a fost numit Constantin Mimi, iar adjunctul sãu, Vladimir Cristi. Acestia au desemnat, la randul lor, comisari pentru cele opt judete basarabene. Peste tot s-au creat comitete executive, care au trecut la aplicarea unor mãsuri democratice. Tot in orizontul organizatoric remarcãm instituirea in administratia publicã a unor dume (consilii orãsenesti si judetene). Desi organele respective continuau sistemul administrativ rusesc, cei care fãceau parte din ele erau elemente democratice, de aici natura hotãrarilor pe care le luau. Din pãcate, nu intotdeauna acesti democrati erau de origine romanã, multi dintre ei fiind rusi sau evrei, asa cã interesele nationale ale romanilor le erau complet strãine. Guvernul provizoriu s-a bazat tocmai pe aceste elemente pentru a mentine, sub o altã formã, apãsãtorul regim antinational al Rusiei. Unii preoti, multi dintre ei nefiind de origine romanã, continuau sã se roage pentru fostul tar al rusilor, mentinand pe plan religios dominatia acestora. Stim cã la varful bisericii ortodoxe din Basarabia nu se aflau niciodatã romani, ci numai rusi care, plecand de la unele aspecte ale religiei ortodoxe, il puneau intotdeauna pe tar in fruntea succesiunii de evenimente, inclusiv in privinta gloriei militare. În biserici soseau si preoti bine intentionati, dar care nu cunosteau limba romanã. Fortele democratice incep, insã, sã se organizeze, iar sentimentul national va cunoaste o crestere care va duce la dominarea certã a vietii politice. Un nou tablou general este conturat intr-o creatie folcloricã mai dezvoltatã decat cele anterioare, avand ca temã sentimentul de instrãinare din timpul rãzboiului si dorinta unei existente echilibrate:
‘Frunzisoarã grau curat
Tare m-am mai sãturat
Lumea-nprejur de umblat
Nebãut si nemancat
Si strãinii de-ascultat.
Nu-i o dragã dicusarã
Sã n-adorm cu inima amarã.
De mã scol cu dimineata
Mi-i plinã cu lacrimi fata
Pentru cat am pribegit.
Cum ii lumea osanditã
De cand am iesit din sat
Multe lacrimi am vãrsat
Pentru fratii mei toti
Cum stau pe dealuri morti
Sãd ca snopii cei de grau
Plini de sange pan-la brau.
Haideti, fratilor, únainte
C-amu-i focul cel fierbinte
Si ne-asteaptã si pe noi
Sã ne taie ca pe boi!
Of, nãroade de la tarã,
Nu stiti de viata amarã.
Întrebati-ma pe mine,
Cã pe toate li le-oi spune.
Mia cand mi-i drag pe lume
Mã ie si-n mormant mã pune,
Fãrã zare de luminã,
Numai cu puscuta-n manã.
S-asa de-adanc ne-ngroapã
Cum ai da cu-n colt de sapã.
Cand s-ar face un neam sã vadã
Ar plange o lunã intreagã.’
Tragismul rãzboiului, in care au fost implicati peste 300.000 de moldoveni recrutati in armata taristã, este exprimat aici cu simplitate, dar cu atat mai convingãtor.
– va urma –
Dan Ravaru
