Specialistii Universitãtii «Babes-Bolyai» (UBB) Cluj- Napoca recomandã autoritãtilor derularea unor campanii prin care sã sensibilizeze opinia publicã si sã constientizeze faptul cã pãrintii care pleacã sã munceascã în strãinãtate nu îsi abandoneazã copiii.
„Am finalizat studiul cu titlul «Confruntarea diferentei prin practicile familiilor transnationale » iar concluziile au fost transmise, sub formã de recomandãri, autoritãtilor române. Propunem mai multe mãsuri si campanii care sã sensibilizeze opinia publicã si sã constientizeze faptul cã pãrintii care pleacã sã munceascã în strãinãtate nu îsi abandoneazã copiii. Totodatã, sã fie explicit formulat faptul cã existã o mare parte dintre familiile transnationale care sunt functionale, iar acesti pãrinti care aleg sã munceascã în strãinãtatea fac un sacrificiu în speranta unui viitor mai bun pentru copiii lor. De asemenea, propunem deschiderea mai multor centre culturale române destinate copiilor din strãinãtate în care acestia sã aibã sansa de a intra în contact cu limba si cultura românã, de a participa la activitãti împreunã cu alti copii, de a mentine o relatie activã cu România, dincolo de granitele familiei si ale cercului de prieteni”, Viorela Telegdi-Csetri, directorul unui proiect de cercetare asupra familiilor transnationale al Centrului de Studiere a Populatiei din cadrul Universitãtii „Babes-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca. Potrivit sursei citate, specialistii UBB au mai avansat si alte mãsuri, printre care initierea, dezvoltarea si deschiderea unui sistem de educatie online de la clasa zero pânã la clasa a XII-a, cu posibilitatea de a sustine examenele în anumite puncte fixe din strãinãtate. „Acest sistem ar asigura egalitatea de sanse în privinta accesului copiilor la dezvoltarea unei relatii cu tara de origine a pãrintilor. În multe tãri din Occident sunt programe de integrare a migrantilor în tãrile de destinatie. Pe un model similar, trebuie create centre pentru sprijinul copiilor români care se întorc definitiv sau vin pentru prima oarã sã locuiascã în România. De asemenea, este nevoie de campanii care sã mediatizeze nevoia copiilor care s-au nãscut si au crescut în alte tãri de a pãstra legãtura cu tara proprie de origine, alta decât România, si constituirea de programe socioculturale care sã permitã participarea activã a copiilor la cultura tãrilor de care sunt atasati. Se impune si identificarea comunitãtilor în care copiii pot deveni subiecti ai traficului de persoane si dezvoltarea unor programe de preventie”, a subliniat cercetã torul de la Centrul de Studiere a Populatiei al UBB. Viorela Telegdi-Csetri a explicat cã una dintre premisele de la care a pornit cercetarea a fost aceea cã peste un sfert din populatia României este implicatã într-o familie transnationalã. „Familiile transnationale sunt acele familii care au cel putin un membru care locuieste în altã tarã. Dacã înaintea Revolutiei din 1989, numãrul familiilor din România care aveau membri în strãinãtate era relativ mic, dupã Revolutie, si mai ales dupã intrarea României în UE, numãrul acesta a crescut foarte mult. Estimând un numãr minim de 3 milioane de români care locuiesc în afara tãrii pentru diverse perioade de timp si luând în calcul încã minim un membru al familiei lãrgite care locuieste în România, vom avea minim 6 milioane de români care experimenteazã o relatie de familie transnationalã, adicã peste un sfert din populatia tãrii”, a spus sursa mentionatã. Cercetãtorul UBB a mentionat cã la nivelul discursului public din România, cei mai vizibili sunt „copiii rãmasi acasã” pentru care s-au realizat programe de interventie socialã care sã vinã în sprijinul familiilor din care provin acestia. „Mobilitatea, în special cea a adultilor în alte tãri, pentru perioade mai mici sau mai mari de timp, afecteazã direct viata copiilor din familiile transnationale. A creste într-o astfel de familie are un impact major asupra întregii viziuni a acestor copii asupra vietii, cât si a optiunilor lor în ceea ce priveste viitorul. (…) Transferul îngrijirii copilului cãtre un adult rãmas acasã, de regulã o bunicã, functioneazã, iar relationarea transnationalã este foarte frecventã si pozitivã, prin comunicare IT&C, retele de socializare si vizitele reciproce. Totusi, acesti copii trebuie sã înfrunte o stigmã socialã ce este asociatã cu cea a copilului abandonat. Aceastã etichetã a fost pusã în discursul public de mai bine de 10 ani, atunci când pãrintii, mamele în special, erau acuzati cã îsi pãrãsesc copiii când pleacã în strãinãtate la muncã”, a mai spus Viorela Telegdi- Csetri. În cadrul studiului UBB a fost atinsã si situatia copiiilor nãscuti în strãnãtate care au fie ambii pãrinti de origine românã, fie provin din cupluri mixte si care au, din start, posibilitatea de a apartine mai multor culturi. „Desigur, acest lucru depinde foarte mult de modul în care pãrintii si comunitãtile reusesc sã le dezvolte aceastã identitate hibridã. Pentru cei rãmasi acasã, acesti copii sunt o provocare – ei sunt «strãinul», – spaniolul sau americanca. Cât timp pãrintii cred în relationarea transnationalã cu România si într-o posibilã reîntoarcere, investesc un efort enorm pentru ca acesti copii sã învete si limba românã. Însã, dacã familiile decid sã se integreze în tara-gazdã, scade dorinta de a investi în relatia cu România si, sub motivatia de a nu pune presiune pe copii o limbã nu foarte utilã, renuntã sã îi mai învete limba românã. Astfel, întâlnim situatii imposibile în care copiii si familia extinsã, bunici sau alte rude, nu pot comunica, pentru simplul motiv cã nu cunosc o limbã comunã”, a mai arãtat Telegdi-Csetri. Potrivit studiului, dacã pãrintii decid sã se întoarcã când copilul este mai mic, au parte de foarte putinã sustinere de la institutiile nationale si de la comunitatea localã, în conditiile în care existã putine programe speciale de re/integrare în România pentru copiii care trãiesc în strãinãtate si care se întorc în tarã din cauza deteriorãrii situatiei sociopolitice din tara lor, a divortului sau a mortii unui pãrinte. „În aceste cazuri, copiii nu sunt deloc pregãtiti pentru România, de cele mai multe ori nestiind deloc sau foarte putin limba”, a precizat Viorela Tlegdi-Csetri. De asemenea, un alt aspect evidentiat în studiul UBB se referã la oferta educationalã de învãtãmânt superior din România care se adreseazã copiiilor români crescuti în strãinãtate si care reprezintã un motiv pentru unii de a se întoarce. „De multe ori, sistemul de educatie din România este o alternativã mai bunã pentru copiii care nu s-au adaptat în tãrile din strãinãtate sau unde scolile accesibile sunt de o calitate foarte slabã, iar scolile bune sunt foarte scumpe”, a mai explicat cercetãtorul de la UBB. Proiectul de cercetare al Centrului de Studiere a Populatiei din cadrul UBB Cluj-Napoca s-a desfãsurat în perioada 2015 – 2017 si a beneficiat de o finantare de peste 500.000 de lei asiguratã de Unitatea Executivã pentru Finantarea Învãtãmântului Superior, a Cercetãrii, Dezvoltãrii si Inovãrii.
