luni, februarie 2, 2026

Zilele Liceului în Sãptãmâna «Scoala Altfel», la «Nicolae Iorga» Negresti

În perioada 4-8 decembrie, profesorii si elevii Liceului „Nicolae Iorga” marcheazã, prin activitãti specifice, Zilele scolii. Manifestãrile au devenit o traditie în preajma Sf. Nicolae, patronul spiritual al liceului. Anul acesta, în acelasi interval, se desfãsoarã si Sãptãmâna „Scoala Altfel”.

Luni, 4 decembrie, a fost ziua in care elevii si profesorului liceului au organizat, pe arii curriculare, seminarii interactive, activitãti de tip work-shop, care au avut ca scop evidentierea ofertei scolare si atragerea elevilor din zonã la liceul negrestean. Liceul a fost vizitat de elevi de la scolile gimnaziale din Negresti, Bãcesti, Dumesti, Rafaila, Parpanita, Todiresti, Vulturesti, Parpanita, Ipatele. Au fost prezentate rezultatele meritorii ale elevilor iar cei mici i-au putut vedea pe colegii mai mari antrenati de profesori in lectii atractive desfãsurate in Laboratorul de productie media, Laboratorul de Chimie, in Biblioteca scolii, in Centrul de Documentare si Informare, in sãlile de clasã. Oferta scolarã este variatã pe ambele filiere, teoreticã si tehnologicã. Astfel, la filiera teoreticã sunt propuse 2 clase de filologie, 1 de matematicã- informaticã, 1 de stiinte sociale, 1 de stiinte ale naturii. Pe filiera tehnologicã, oferta este urmãtoarea: 1 clasã tehnician in activitãti economice (servicii), 1 clasã de tehnician ecolog si protectia mediului (resurse naturale), 1 clasã de operator tehnicã de calcul, 1 clasã de operator procesare text imagine,. Pentru Scoala Profesionalã, existã trei clase cu trei specializãri: 1 clasã de mecanic auto, 1 clasã de mecanic agricol, 1 clasã de lãcãtus constructii metalice.

Istorie. Film. Iasi cultural

Marti, 5 decembrie, elevii au fost implicati in activitãti diverse, atat in scoalã cat si in afara ei. Vizionãrile de filme, concursurile la stiinte si istorie, auditiile muzicale la limbi strãine, cercul de literaturã, scenetele de teatru au fost momentele la care liceenii au participat in scoalã. Altii au mers in excursie la Iasi pentru a vizita monumente-simbol, precum Palatul Culturii si Bojdeuca lui Ion Creangã. Miercuri, 6 decembrie, in sala de sedinte a Primãriei orasului Negresti, a avut loc o masã rotundã pe o temã generoasã si mereu actualã: Educatia, o provocare permanentã. Dialogul ideilor a fost sustinut de prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru, prof. dr. Nicolae Ionescu, prof. Vasile Mariciuc, prof. Narcis Aprodu, poetul Ionel Simota (fost elev al liceului), profesor Gabriel Matei, directorul liceului. Moderatorul intalnirii, prof. Florin Onicã, i-a provocat pe invitati la o analizã a sistemului educational actual, dar si la formularea unor solutii de viitor. Desi tema este aridã la primã vedere, invitatii au animat dezbaterea cu pãreri pertinente, interesante, raportate la experientele personale si colective. Prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru a fãcut o necrutãtoare dar realã diagnozã a sistemului educational actual plecand de la valorile pe care si le mai propune scoala romaneascã. Criticand paradigma corporatist-antreprenorialã care ii este aplicatã sistemului de invãtãmant, profesorul a sustinut cã scoala evisceratã de cunoasterea profundã, de studiul temeinic, de valorile ei perene, se aflã intr-o crizã care se transferã rapid la nivelul societãtii. Solutiile tin de institutii, de strategii pe termen lung si de oamenii de vocatie. Zilele Liceului continuã cu activitãti didactice si extracurriculare panã la sfarsitul sãptãmanii. Asearã, a fost programat Balul Bobocilor iar in weekend, o excursie tematicã, Istorie si spiritualitate romaneascã in prag de centenar la Brasov, Sibiu, Alba-Iulia.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Vasluianul Marius Ionicescu a fost reales vicepreședinte al Federației Române de Taekwon-do ITF

Președintele ACS Sulsa Vaslui Marius Ionicescu a fost reconfirmat în...

Parcările cu plată din municipiul Vaslui au generat venituri de 200 mii lei

De la 1 octombrie 2025 È™i până pe 27 ianuarie...

5.244 intervenții ale salvatorilor ISU Vaslui în 2025, cu 12% mai puțin față de 2024

Numărul evenimentelor la care au intervenit pompierii militari și...

Scena din Centrul Civic al municipiului Vaslui va fi înlocuită

Vechea scenă din centrul municipiului Vaslui va fi înlocuită,...

IZVOR DE APĂ VIE: TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE STRETENIE SAU ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

La început de februarie se sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului sau...

Val de vreme severă

Meteorologii anunță instalarea unui nou val de vreme severă,...

Related Articles

Popular Categories