Ordonanta privind modificarea Codurilor Penale a fost publicatã în Monitorul Oficial, aceasta aducând modificãri legate de abuzul în serviciu si pedepsele aplicate. Prevederile au intrat în vigoare odatã cu publicarea Ordonantei, cu exceptia articolului 1 care va fi valabil în 10 zile.
Articolul 1 prevede cã Legea 286 din 2009 se modificã la alin 3 din articolul 269 cu urmãtorul cuprins: „favorizarea sãvârsitã de un membru al familiei sau afin pânã la gradul II nu se pedepseste”. Cât priveste abuzul în serviciu, ”fapta func- tionarului public care, în exercitarea atribu- tiilor de serviciu, cu stiintã, îndeplineste un act cu încãlcarea dispozitiilor exprese dintr-o lege sau dintr-o ordonantã a guvernului, sau nu îndeplineste un act prevãzut de dispozitiile exprese dintr-o lege sau o ordonantã a guvernului si prin aceasta cauzeazã o pagubã materialã mai mare de 200.000 de lei ori o vãtãmare gravã, certã si efectivã a drepturilor si intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevãzute si garantate de legile în vigoare, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã”. Ministerul Justitiei a modificat, fatã de prima propunere, conditia de a exista o plângere prealabilã a persoanei vãtãmate pentru a fi începutã actiunea penalã. Totodatã, ordonanta prevede cã ”dispozitiile alin. (1) si (2) nu se aplicã în cazul emiterii, aprobãrii sau adoptãrii actelor normative”. Întrebat dacã se poate întelege cã în cazul în care favorizeazã un infractor prin emiterea de acte normative faptele vor fi dezincriminate, ministrul Justitiei, Florin Iordache, a declarat: ”Actele..Este preluat acest articol de la conflcitul de interese. Dacã vã uitati la conflictul de interese, alineatul 3 a fost preluat si aici. Altã întrebare.” Legat de conflictul de interese, noile prevederi aratã cã ”fapta functionarului public care, în exercitarea atributiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obtinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru sotul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepses- te cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o functie publicã”. Actul stabileste si punerea în acord a unui articol privind conducerea sub influenta bãuturilor alcoolice cu o decizie a CCR din urmã cu trei ani. Atunci, magistratii CCR au arãtat cã alcoolemia nu poate fi stabilitã ”la momentul prelevãrii probelor biologice”, aceasta putând fi fãcutã raportat la momentul sãvârsirii faptei. Potrivit anuntului din Monitorul Oficial, Ordonanta intrã în vigoare odatã cu publicarea sa, cu exceptia articolului 1, care va intra în vigoare la 10 zile de la publicare.











AM AJUNS O TARA , in care nici copii copiilor nostri nu v-or mai veni, copii care ne plang de mila ca traim aici, in mocirla.
SA FURAT TOT SI DUS LA FIER VECHI, cine ai trage la raspundere pe cei ce fura de 27 de ani?
GUVERNUL ROMANIEI A LEGALIZAT FURTUL, DE ACUM INAINTE LA FURAT…dar nu prea mai este ce sa furam…
Comentariile sunt închise.