La început de februarie, se sãrbãtoreste Întâmpinarea Domnului sau Stretenia; Stretenia ghetii; Filipii de Iarnã; Martinii de Iarnã; Ziua ursului (Martinul cel mare); Târcolitul viilor. În aceastã zi, 2 februarie, biserica sãrbãtoreste un eveniment important din viata pãmânteascã a Domnului nostru Iisus Hristos, sãrbãtoarea numitã „Întâmpinarea Domnului” una din sãrbãtorile crestine domnesti în amintirea Întâmpinãrii Pruncului Iisus de cãtre dreptul Simeon.
Sãrbãtoarea a fost instituitã in Palestina prin secolele III-IV. Prima mentiune a sãrbãtorii in cauzã este un memoriu de cãlãtorie a pelerinului Egerie, care a participat la marcarea zilei Întampinãrii Domnului la Ierusalim in anul 382. Dupã 40 de zile de la nasterea Sa, Pruncul Sfant a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vietii religioase a natiunii. Dupã legea lui Moise femeia care a nãscut un prunc de parte bãrbãteascã nu avea voie sã intre in Templul domnului timp de 40 de zile. La implinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu si aducea jertfã Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificãrii. Prea Sfanta Fecioarã, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a nãscut fãrã stricãciune pe Izvorul Curãtiei si Sfinteniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie legii timpului. La baza acestei sãrbãtori stau douã componente importante mitice, care au evoluat, trecand din era pãganã la cea crestinã si ajungand panã in zilele noastre. Este vorba intai de toate de intalnirea (la inceput in pãganism) intre cele douã anotimpuri personificate – iarna si primãvara, care a devenit in crestinism sãrbãtoarea Întampinãrii Domnului, consacratã primirii pruncului Iisus de cãtre bãtranul evlavios, dreptul si temãtorul de Dumnezeu Simeon la templul din Ierusalim; iar in cel de-al doilea rand, ritualul pãgan al purificãrii cu foc si apã, care a devenit in crestinism curãtirea Maicii Domnului in cea de-a 40- ea zi dupã nasterea lui Iisus, la templul din Ierusalim. Ideea intalnirii celor douã anotim – puri stã la baza formelor denumirii populare a sãrbãtorii denumitã Stretenia, Stratenia s.a. Termenul provine din sla – vona veche ßvstrecea’ – intalnire, intam – pi nare. Cuvantul slav a evoluat apro xim a – tiv astfel: vstrecea – vstrecenie – stratenie. Trebuie sã mentionãm si ce de-a doua componentã a Streteniei – sãrbãtoarea romanã a purificãrii. La romani in februarie – luna premergãtoare Anului Nou (cand acesta se marca la 1 martie) – era timpul purificãrii, ispãsirii pãcatelor, in preajma inceputului lucrãrilor in camp; purificarea se fãcea cu ajutorul focului si apei. În procesul formãrii mitologiei crestine ideea intalnirii imaginare a iernii cu primãvara, fiind completatã cu traditia paginã a purificãrii (la romani) si totodatã cu vechile sãrbãtori ale ursilor, lupilor din preajma primãverii s-au transformat treptat in sãrbãtoarea crestinã a Întimpinãrii Domnului. Astfel este edificator faptul, cã denumirile populare de astãzi ale sãrbãtorii Întimpinãrii Domnului la catolici contin si cuvantul luminare: Curãtirea Maicii Domnului cu lumanãri, Sãrbãtoarea luminãrilor s. a. Deci ritualurile de folosirea a focului si apei in pãganism au devenit, in era crestinã, traditii bisericesti cu lumanãri aprinse, cu agheasmã. Se considerã cã luminãrile aprinse in ziua sãrbãtorii Întimpinãrii Domnului vindecã de boli si necazuri, cu ele sunt binecuvantati tinerii cãsãtoriti etc. Pãstrand traditiile vechi si astãzi in ziua de Stretenie la bisericã se face agheasmã, se oficiazã servicii divine, la care enoriasii stau cu lumanãri aprinse in maini, pe care apoi le pãstreazã, aprinzandu-le la diferite ocazii. Dupã slujba din bisericã crestinii cumpãrã luminãri pe care le sfintesc si le dãruiesc unul altuia, pentru sãnãtate, lumanare si in semn de binecuvantare. Întampinarea Domnului sau Stretenia este, prin traditie, ziua cand se intampinã iarna cu primãvara si cand, prin intermediul ursului, care iese atunci din barlog, se pot face previziuni meteorologice importante. În acest sens, se desfãsurau si ceremoniile de propitiere pentru rodul viilor (Tarcolitul viilor). Dacã isi stricã ursul barlogul sãu, in aceastã zi, cu toate cã afarã e frig, primãvara este aproape; dacã el iese afarã in aceastã zi, insã intrã din nou in barlog, cu toate cã afarã este frumos, va fi incã iarnã. Ursul in aceastã zi iese din pestera sa afarã si joacã jur-imprejur si, dacã este soare si-si vede umbra, atunci se bagã in barlog si nu iese, ci mai doarme incã sase sãptãmani, cãci chiar atat mai tine iarna; iar dacã nu-si vede umbra, atunci rãmane afarã si iarna se intrerupe. Pe langã sãrbãtoarea ursului, o mai putem mentiona si pe cea a boului. Nu este vorba numai de protectia deosebitã pe care trebuia sã o primeascã pentru a nu fi atacat de urs sau lup. În vederea apropiatelor munci ale campului, vitele cornute erau hrãnite direct din mainile oamenilor, nu cu furca, ca un semn al respectului fatã de ele. Atunci erau reiterate vechi functii fertilizatoare ‘unde calcã boul, izvorãste apa’ si oraculare ßdacã bea boul apã in urma lui, iarna va trece iar anul va fi mãnos iar dacã boul bea apa ce curge din strasinã, anul va fi mai sãrac pentru albine si oi ‘. În traditia popularã se spune cã dacã boul sau vaca bea apã in acea zi din urma lui, este un semn cã trece iarna iar anul va fi mãnos. Martinii de Iarnã, trei la numãr, cad totdeauna patruzeci de zile dupã Crãciun, astfel incat cel de mijloc, numit si ßMartinul cel mare’, cade totdeauna de ßÎntampinarea Domnului’. Martinii se serbeazã cu nelucrare contra lupilor cãci ei in acea zi se imperecheazã. Cine lucreazã in aceastã sãrbãtoare cade in boalã si i se strambã gura, mainile si picioarele. Se zice cã cine n-a tinut l-a intampinat diavolul si a zãcut mult timp. Stretenia se tine pentru sãnãtatea copiilor si pentru sporul casei pentru a feri oamenii de foc, de opãrealã si de inec. Se tine ca sã fereascã campul de lãcuste si insecte dãunãtoare. Nu se taie cu foarfecul, din cauza gandacilor forfecari. De Stretenie nu se mãturã casa pentru ca pãsãrile sã fie sãnãtoase, stupii productivi si sã fie belsug in casã. Pentru sãrbãtoarea Streteniei nume care simbolizeazã o divinitate miticã popularã la fel ca si baba Odochia, care, dupã capriciile si firea ei schimbãtoare, contradictorie (specifice pentru inceput de februarie), stabileste caracterul vremii. În traditia popularã se spune cã dacã trece Stretenia peste apã dezghetatã, atunci se manie si-si face pod de gheatã peste dansa ca sã treacã dand viscol si ger asa de mare cã ingheatã toate apele. Iar dacã trece Stretenia iar pe apã se aflã gheatã, atunci e semn cã are sã fie cald. Dacã Stretenia gãseste pãmantul fãrã zãpadã si gheatã, apoi numaidecat a doua zi trebuie sã ningã si sã fie ger, dacã insã este zãpadã, apoi atunci de la Stretenie inainte incepe timpul primãvãratic si al cãldurii. În aceastã zi se intampinã iarna cu vara si se iau la luptã. Vara zice cã de acum iarna sã se ducã, cã vine ea, dar iarna nu se dã si se luptã. Astfel sãtenii au deprins multe semne privind timpul si rodul anului curent. Atunci, cand soarele este tot mai sus pe cer si noaptea e tot mai micã, incepe a se cãlãtori iarna. Dacã in aceastã zi este cald si vremea moale, atunci va fi vara cãlduroasã si imbelsugatã; iar dacã in aceastã zi e frig, ger sau viscol, atunci vara va fi friguroasã si neroditoare. Dacã-i senin si frumos in aceastã zi, va rodi graul; dacã-i posomorat, paclã, nu se seamãnã mult grau, crezand cã nu se face. Dacã la Stretenie e zi frumoasã, atunci panã la Sfantul Gheorghe tot asa va fi, iar dacã numai dimineata e frumoasã atunci vremea va fi rea. Iubiti cititori, sã sperãm cã de Întampinarea Domnului ursul nu se va speria de umbra lui.
Dan Horgan
